680 MILIOANE DE EURO SUNT PUSE LA BĂTAIE! De miercuri, 3 mai 2017, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) va deschide sesiunile de primire a proiectelor de investiții, finanțate prin intermediul a 14 submăsuri din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru teritoriul național, dar și pentru zona ITI Delta – Dunării.
Fondurile totale nerambursabile, disponibile solicitanților care doresc să obțină finanțare europeană, însumează 680,8 milioane de euro, din care 53,5 milioane de euro sunt alocate investițiilor din zona ITI Delta – Dunării.
În intervalul 3 mai 2017, ora 9.00 – 31 iulie 2017, ora 17.00, AFIR lansează sesiuni de primire a proiectelor pentru următoarele submăsuri (sM):
sM 4.1 „Investiții în exploatații agricole”. Alocarea financiară stabilită pentru sM 4.1, disponibilă în sesiunea 2017, este de 185 milioane de euro, împărțită astfel: sectorul vegetal are alocate 79 milioane de euro, cel zootehnic are 60 milioane de euro, zona montană dispune de 14 milioane de euro, iar fermele de familie de 32 milioane de euro.
sM 4.1a „Investiții în exploatații pomicole”. Alocarea financiară pentru sM 4.1a este de 100 milioane de euro, din care pentru pepiniere este disponibilă suma de 5 milioane de euro.
sM 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”. Tinerii fermieri dispun de fonduri europene în valoare totală nerambursabilă de 170 milioane de euro, din care pentru zona montană sunt alocate 34 milioane de euro. Pragul minim de selecție al proiectelor depuse prin sM 6.1 este de 25 de puncte.
sM 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale”. Alocarea bugetară, disponibilă pentru înființarea de activități neagricole în mediul rural, finanțate prin sM 6.2, este 18,3 milioane de euro în sesiunea din acest an.
sM 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”. Alocarea financiară stabilită pentru sM 6.3 este de 100 milioane de euro, din care zonei montane îi revin 21 milioane de euro. Pragul minim de selecție al proiectelor depuse este 15 de puncte.
sM 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”. , alocarea bugetară aferentă acestei sesiuni este de 35 milioane de euro. Pragul minim sub care proiectele depuse pe sM 6.4 nu pot fi selectate este de 10 de puncte.
sM 9.1 „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol”.sunt alocate fonduri pentru înființarea grupurilor de producători în valoare totală de 7 milioane de euro, împărțită astfel: 5 milioane de euro pentru sM 9.1 și 2 milioane de euro aferente sM 9.1a. Pragul minim de depunere al proiectelor pentru cele 2 submăsuri este de 10 de puncte.
sM 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”. Alocare financiară 2 milioane euro.
sM 4.1 „Investiții în exploatații agricole zona ITI - DD”. Alocarea bugetară aferentă acestei sesiuni este de 33 milioane de euro, împărțită egal între sectoarele vegetal și zootehnic. Pragul minim de selecție al proiectelor depuse pe sM 4.1 și pe sM 4.1 ITI – DD este de 25 de puncte.
sM 4.1a „Investiții în exploatații pomicole zona ITI - DD”. Cei care doresc să dezvolte investiții au la dispoziție 5 milioane de euro în această sesiune. Pragul minim pe care trebuie să-l atingă proietele depuse pentru selecție este de 10 de puncte.
sM 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale zona ITI - DD”. Alocarea financiară este de 3,5 milioane de euro. Pragul minim de selecție al proiectelor depuse atât prin sM 6.2, cât și prin sM 6.2 ITI – DD este de 15 de puncte.
sM 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici zona ITI - DD”. Solicitanții din zona ITI – DD au la dispoziție fonduri pentru dezvoltarea fermelor mici în valoare de 5 milioane de euro. Pragul minim de selecție al proiectelor depuse este 15 de puncte.
sM 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole ITI - DD” . Alocare financiară 7 milioane de euro. Pragul minim de selecție este de 15 de puncte.
De asemenea, în perioada 3 mai 2017, ora 9.00 – 31 octombrie 2017, ora 17.00, AFIR lansează și sesiunea de depunere a proiectelor pentru Schema de minimis „Sprijin pentru servicii de consultanță în vederea implementării proiectelor de investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole” aferentă sM 4.2.
Depunerea proiectelor se realizează on-line pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info, pentru toate submăsurile care se vor lansa în curând. Totodată, toți cei interesați să dezvolte investiții în domeniul agricol, pomicol și în cel non-agricol, pot consulta Ghidul solicitantului pentru submăsurile amintite pe site-ul AFIR, la secțiunea „Investiții PNDR”.
Sursa: AFIR