LISTE DE PLATĂ SUBVENȚII DIN JUDEȚE! AGROINFO ia pulsul la plata subvențiilor aferente campaniei 2016 din fiecare județ al țării, în fiecare zi. Avem o veste de ultimă oră pentru fermierii români! De ieri, luni, 13 martie 2017, sunt incluși pe listele de plată și fermierii care au fost în eșantionul de control clasic, în teren. Vă furnizăm date de pe listele de plată din județele Bistrița Năsăud, Olt, Mehedinți și Vaslui!
LISTĂ DE PLATĂ OLT
Este îmbucurător că am dat drumul la plată, începând de ieri, și fermierilor care au fost în control clasic, pe teren. Noi sperăm să plătim, până la 31 martie, 99% din fermieri. Vor mai rămâne câțiva, dar nu foarte mulți dintre cei 34.000 de fermieri pe care-i avem. Vor mai rămâne cei care au probleme la teledetecție.
Nu ne-au venit toate interpretările de la firma Gauss (firma care se ocupă de controlul prin teledetecție a parcelelor agricole n.r.). De ieri, au fost incluși și cei din controlul clasic. Am terminat aceste controale, rapoartele au fost introduse în sistem și le-am dat drumul la plată. În jur de 20.000 de fermieri au intrat la plată din 24 februarie și până astăzi. Mai rămân fermierii care au penalități, să le calculăm ce penalități au, dar v-am spus va rămâne după 31 martie un procent mic de fermieri care nu intră la plată. Dar până la Paște vor primi și ei subvențiile, declară Marinel Oasă, director executiv APIA Olt, exclusiv pentru AGROINFO.
LISTĂ DE PLATĂ MEHEDINȚI
Avem aproximativ 19.000 de fermieri autorizați la plată dintr-un număr de 23.474 de fermieri care au depus cererea unică pentru 2016. Au fost în prima tranșă 16.000 de fermieri pentru ANT 1 (ajutor național tranzitoriu pentru culturile în teren arabil n.r.) și pe parcurs am autorizat cererile de zootehnie și în plus cererile fermierilor care au fost în control clasic.
De ieri (luni 13 martie 2017 n.r.), am început să autorizăm la plată și fermierii care au fost în control clasic, pe teren. Whitelist-ul aferent cererilor cu control clasic conține 750 de fermieri, dar nu toți vor fi autorizați la plată în acest moment. Dar, până la sfârșitul lunii martie, toți acești fermieri vor intra pe listele de plată. Mai avem 1.800 de fermieri pentru care trebuie finalizate rapoartele comasate pentru teledetecție. Pentru 1.200 de fermieri trebuie să primim rezultatele pentru teledetecție. Sperăm să le primim curând. Vor mai rămâne, după data de 31 martie 2017, fermierii blocați pe diferite probleme, declară Daniela Greti Avram, șef APIA Mehedinți, exclusiv pentru AGROINFO.
LISTĂ DE PLATĂ BISTRIȚA NĂSĂUD
Pe ANT 1 ( ajutor național tranzitoriu pentru culturi în teren arabil n.r.) și diferență SAPS au fost plătiți aproximativ 20.000 de fermieri dintr-un număr total de 31.841 de fermieri care au depus cererea unică. Anul trecut am dat avansul pe suprafață la 26.500 de fermieri. Plătim în fiecare zi fermierii. Cât privește cei din eșantionul de control, care au fost la control clasic în teren, rapoartele sunt introduse în baza de date.
Chiar am avut un eșantion de control generos pe 2016, am avut 1.432 de fermieri pe clasic. Sunt rapoartele introduse, verificate, acceptate, urmează să intre și acești fermieri pe listele de plată. 1.802 de fermieri am avut pe teledetecție, 800 dintre ei sunt finalizați. Am avut teledetecție pe centrele Lechința, Beclean, Bistrița. Centrul local Năsăud și Rodna sunt finalizate. Noi am transmis sâmbătă lista de finalizare a rapoartelor de control.
Noi vrem să finalizăm plata pentru majoritatea fermierilor până la 31 martie. Sigur, vor rămâne după această dată fermierii cu probleme. Mai sunt cei care au plăți necuvenite, mai trebuie să facem trasabilitatea din anii trecuți, dacă fermierii și-au respectat angajamentele pe pachetele de agro-mediu. Mai apare în sistem că unii dintre fermieri nu le-au respectat pe toate parcelele. În fiecare an a rămas un număr redus de fermieri, ale căror dosare de plată le-am procesat ulterior.
Am înțeles că oamenii au nevoie de bani acum pentru înființarea de culturi și încercăm să autorizăm cât mai mulți la plată. Veți vedea din analize că noi suntem printre județele din țară cu un număr mare de fermieri. Având un număr mare de fermieri, cu multe scheme de sprijin, cu oi, capre, agro-mediu, etc., poate se mai fac și erori sau greșeli care se remediază. Am avut un eșantion mare, dus cu greu, 20.000 de parcele, unele în zona montană, greu accesibile, declară Emil Scurtu, director executiv APIA Bistrița Năsăud.
LISTĂ DE PLATĂ VASLUI
În campania 2016 au fost primite 22.841 de cereri de plată. Din acestea, 20.602 de fermieri au primit avansul pe suprafață în octombrie și noiembrie 2016. Diferența de SAPS (schema de plată unică pe suprafață n.r.), procentul de 31% ce a rămas de achitat din decembrie 2016, a fost plătită pentru 19.775 de fermieri.
ANT 1, ajutor național tranzitoriu pentru culturi în teren arabil, a fost achitat la 18.966 de fermieri din 21.016 fermieri.
ANT 8, ajutor național tranzitoriu, schema decuplată de producție, sectorul carne a fost plătit pentru 1.426 de fermieri dintr-un număr total de 2.531 de fermieri care au solicitat această schemă.
ANT 7, schema decuplată de producție în sectorul lapte, a fost plătit pentru 67 de fermieri din 186, iar ANT 9, schema cuplată de producție ovine, a fost plătit pentru 599 de fermieri din 1.151 care cer această plată. ANT 9, schema cuplată de producție caprine, a fost solicitată de 604 fermieri din care sunt plătiți 225, declară Răzvan Arteni, șeful APIA Vaslui.