OBLIGAȚII PENTRU ÎNCASAREA SUBVENȚIILOR APIA! Crescătorii de animale din România sunt avertizați de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) să pregătească documentele pentru controalele care se desfășoară, în această perioadă, la fermele de animale care solicită subvenții. Verificările sunt făcute de inspectorii APIA și de cei ai Agenției Naționale de Zootehnie (ANZ), în baza unui protocol încheiat între cele două instituții.
În acest an, avem un eșantion de control destul de bogat, avem 92 de exploatații de creștere a animalelor, extrase în eșantion (doar pentru județul Hunedoara n.r.), 80 dintre ele sunt la ovine/caprine, 12 sunt la bovine. Documentele obligatorii pe care trebuie să le dețină fiecare crescător, în primul și primul rând este registrul individual al exploatațiilor, care este oglinda exploatației respective. În acest registru se văd absolut toate efectivele, pe specii, pe rase, pe sex și așa mai departe. Deci, acolo vedem absolut tot ce are fermierul în această exploatație din punct de vedere zootehnic. Desigur că, pe lângă acest registru care atestă absolut toate efectivele, intrările-ieșirile, trebuie să aibă și formularele care atestă aceste ieșiri-intrări. De asemenea, și toate evenimentele pe care le-a avut (crescătorul de animale n.r.) în exploatație legate de aceste animale. Din experiența anilor trecuți știm că avem circumstanțe naturale, de exemplu, vaca, oaia și-a rupt piciorul etc. Deci, toate documentele care atestă aceste evenimente.
Le spunem crescătorilor de animale că față de cererea pe care au înregistrat-o la noi, la APIA, trebuie să-și respecte acel angajament. Adică, dacă în cerere am trecut 100 de animale și am încheiat angajamentul cu APIA pentru sprijinul respectiv, obligatoriu trebuie să îmi respect acest angajament. Adică, echipa de controlori când merg la fața locului, obligatoriu au o copie a acestei cereri, care atestă efectivul de animale. Aceste animale trebuie să se regăsească obligatoriu în expoatația respectivă. Mai avem excepțiile cu asociațiile, spunem asta în fiecare an. Crescătorul trece în cerere și exploatațiile în care se găsesc animalele dacă nu se regăsesc în exploatația-sursă. Adică, animalele pot fi duse la pășunat în altă exploatație cu condiția ca aceasta să fie menționată în cerere, a declarat ing. Mirela Paraschiv, șef Serviciu Măsuri Specifice APIA Hunedoara, pentru Satul hunedorean.
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început controlul la fermele care solicită subvenții pentru acest an de la 1 iulie 2019.
Eșantionul de control extras din baza de date APIA conține un număr total de 66.323 fermieri pentru care se vor verifica respectarea normelor de ecocondiţionalitate, a cerințelor minime și specifice aferente schemelor de sprijin în sectorul vegetal şi în sectorul zootehnic, astfel:
⦁ pentru controlul pe teren prin metoda clasică –19.409 fermieri;
⦁ pentru controlul pe teren prin metoda teledetecţie – 46.914 fermieri.
Suprafaţa totală controlată este de 1.936.094,70 ha, respectiv:
⦁ pentru controlul pe teren prin metoda clasică – 1.395.801,18 ha;
⦁ pentru controlul pe teren prin metoda teledetecţie – 566.241,58 ha.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură are obligația ca în perioada 1 iulie – 1 octombrie 2019 să efectueze controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate în acest scop.