SUBVENȚII 2015. Fermierii români stau din nou cu ochii ațintiți spre Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA)! Plata subvențiilor pe zootehnie ar trebui să fie demarată vineri, 17 iunie 2016. Agroinfo l-a întrebat pe directorul general APIA care este situația plăților în acest moment?
JOI, 16 iunie, ORA 22. Iată mesajul primit de Agroinfo de la șeful APIA! Vom comunica mâine (vineri, 17 iunie 2016, n.r.) care este situația plăților, ne-a spus Florin Faur, directorul general APIA. Se pare că șeful APIA nu poate spune mai multe, în acest moment, despre startul la plată a subvențiilor pe zootehnie.
O altă explicație a zgârceniei cu care comunică șeful APIA ar fi instituirea unui filtru în ce privește aceste informații chiar de ministrul agriculturii, Achim Irimescu. Sursele noastre din conducerea Ministerului Agriculturii susțin că discuția aprinsă dintre șeful APIA și ministrul agriculturii, petrecută în urmă cu aproximativ două săptămâni, ar fi fost stârnită tocmai de niște declarații publice făcute de șeful APIA despre plata subvențiilor.
Probabil, APIA sau Ministerul Agriculturii, sau ambele instituții așa cum ne-au obișnuit deja, vor pregăti un comunicat pentru ziua de vineri. Sau cel puțin ar fi indicat să o facă pentru că fermierii români așteaptă cu sufletul la gură.
În ziua discuției aprinse, Florin Faur a acuzat dureri și a fost internat în spital. Informația a venit chiar de la ministrul agriculturii. Abia întors în București, după o perioadă de convalescență, Florin Faur a avut joi o ședință cu responsabilii celor 7 așa numite euroregiuni, o structură care ar fi creată în interiorul Agenției de Plăți pentru fluidizarea comunicării interne. Cu o zi înainte, miercuri, 15 iunie 2016, angajații APIA din toată țara care se ocupă de introducerea rapoartelor de control pe zootehnie în sistemul informatic au fost instruiți într-o videoconferință care a durat de la ora 10 până la ora 16.
Schemele de plată așteptate de fermieri sunt ajutorul național tranzitoriu (ANTZ) și sprijinul cuplat (SCZ)). Pentru bovine, valoarea acestor subvenții a fost dezvăluită de ministrul agriculturii. ANTZ - 447 de lei/vita de carne, 111 lei/tona de lapte comercializată, iar SCZ - 1.248 de euro/vita de carne și 844 de euro/vaca de lapte. Pentru ovine și caprine, ministrul Achim Irimescu a declarat că însumate cele două scheme sunt 10 euro/ cap de ovină sau caprină.