Adama
Vinasa Rompak

Agricultură în România cu tehnologie din SUA

Publicat: 01 iunie 2011 - 22:51
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Fermierii români vor putea beneficia de tehnologii americane integrate la preţuri competitive pentru dezvoltarea fermelor vegetale din România. 

Acest lucru va fi posibil prin programul integrat AgriUStech derulat de Grupul Român pentru Investiţii şi Consultanţă (RGIC), a declarat, preşedintele RGIC, la un seminar privind sectorul agricol.

„Programul se derulează deja de doi ani în România, însă primele comezi de echipamente din SUA vor veni în toamna acestui an. Practic, în acest program au intrat 500 de firme, care vor beneficia de surse de creditare pentru achiziţionarea unor pachete integrate de echipamente, cu 30 de procente mai ieftine, necesare optimizării costurilor la nivelul fermelor”, a precizat Manta.

Aceasta a subliniat că în acest program a fost cooptată US Eximbank pentru creditarea programului estimat la circa 600 de milioane de dolari, dar şi pentru că România înregistrează 6 puncte procentuale la riscul de ţară. „România are printre cele mai mari valori ale riscului de ţară din zonă, de şase puncte procentuale, faţă de Bulgaria cotată cu 3,2, iar Turcia cu 0. Implicarea US Eximbank va permite creditarea programului pentru aducerea celor mai de vârf tehnologii americane, la dobânzile cele mai mici. Este un progarm integrat, gândit cu asistenţă tehnică, finanţare, desfacere şi training pentru tinerii fermieri”, a mai adăugat preşedintele RGIC.
Seminarul organizat astăzi şi-a propus să aducă faţă în faţă firmele americane cu fermierii români, toţi jucătorii din cadrul acestui program.

Cultură de rapiţă_b

Programul strategic integrat AgriUStech orientat către 500 de ferme vegetale cuprinse între 500 şi 1000 hectare îşi propune dezvoltarea acestor ferme pe o perioadă de trei ani, astfel încât să ajungă la un nivel tehnologic şi de marketing competitiv cu fermele din Uniunea Europeană.

Domeniile deficitare identificate vizează asigurarea de utililaje performante şi de sisteme de irigaţii, asigurarea de silozuri, de construcţii uşoare pentru agricultură, precum şi de seminţe şi inputuri pentru cultură vegetală.

De asemenea, vor fi asigurate servicii de planificare a culturilor agricole şi de marketing pentru valorificarea recoltelor obţinute, training pentru fermieri, dar şi finanţare. Acest program are în vedere şi o colaborare profesională cu diverse companii, instituţii de învăţământ din SUA, astfel încât fermierii din România să poată beneficia de know-how-ul deţinut de agricultura din SUA. Sursa Agerpres.


Vizualizat: 3177 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii