AgriPlanta - un concept unic în ROMÂNIA! Expozitie în câmp - utilaje şi input-uri pentru agricultură * Loturi demonstrative * Demonstraţii cu maşni agricole
Astăzi, 7 iunie 2012, va fi inaugurată expoziţia în câmp AGRIPLANTA, care prezintă, pe model german, demonstraţii comentate cu maşini agricole, loturi demonstrative pentru culturi mari şi standuri a peste 122 de firme şi instituţii care produc sau distribuie utilaje şi maşini agricole, seminţe, fertilizanţi, produse pentru protecţia plantelor, sere, silozuri, dar şi servicii de leasing, învăţământ agricol, presă de specialitate etc. AGRIPLANTA, rămâne deschisă până duminică, 10 iunie 2012 şi se desfăşoară lângă localitatea Fundulea, judeţul Călăraşi (acces auto din autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, ieşire Fundulea spre sud, pe DJ402 spre Nana/Olteniţa).
Vizitatorii au acces gratuit în expoziţie, de joi până duminică, între orele 09.00-18.00, pe bază de invitaţie completată nominal, pe care o pot găsi la intrarea în expoziţe sau online pe site-ul www.agriplanta.ro . Cu aceeaşi invitaţie completată, au dreptul să participe şi la Tombola Vizitatorului AGRIPLANTA 2012.
Cu o structură unicat în România ca diversitate şi dinamism, AGRIPLANTA este organizată de compania româno-germană DLG InterMarketing, parte a Societăţii Germană pentru Agricultură (DLG e.V.) - asociaţie profesională înfiinţată în 1885, având ca membri 23.000 de fermieri şi specialişti în agricultură şi industria alimentară.
A doua ediţie se bucură de patronajul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale şi de cooperarea cu Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Călăraşi, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice ”Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, USAMV Cluj-Napoca, USAMV Bucureşti şi USAMVB Timişoara.
La deschiderea oficială AGRIPLANTA 2012, programată pe 7 iunie, ora 11:00, în zona Forum a expoziţiei, alături de agricultori, expozanţi şi jurnalişti din presa agricolă, locală şi naţională, vor participa: - Reinhard Grandke, director general DLG e.V. (Societatea Germană pentru Agricultură) - Corina Mareş, director general DLG InterMarketing - Valeriu Steriu, preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România, Preşedinţia României - Stelian Fuia, deputat, Parlamentul României - Daniel Obadă, directorul Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Călăraşi - reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, reprezentanţi ai autoritatile locale - reprezentanţi ai universităţilor partenere etc.
Deschiderea va fi urmată de un tur oficial al expoziţiei.
Tot în 7 iunie, începând cu ora 13:00, în zona Forum a expoziţiei AGRIPLANTA va avea loc evenimentul ”Politica Agricolă Comună în dezbatere”, la care vor lua parte, alături de fermierii vizitatori şi jurnalişti, o serie de specialişti în agricultură, reprezentanţi ai unor asociaţii agricole şi ai autorităţilor. Aceştia vor discuta despre stadiul în care se află dezbaterile publice privind Politica Agricolă Comună şi aspectele în care aceasta ar trebui modificată ca să rezolve problemele întampinate de producătorii agricoli şi firmele de profil.
Demonstraţii cu maşini agricole, comentate de dr.ing. Ovidiu Ranta, Şef Lucrări la USAMV Cluj-Napoca, specialist în mecanizarea agriculturii, vor avea loc zilnic, la ore ce vor fi anunţate. Vor fi prezentate în lucru maşini de erbicidat, semănători, grape, pluguri, scarificatoare etc, cu mărci internaţionale distribuite de firme precum: Agri-Alianţa, Amazonen-Werke H.Dreyer Gmbh, Austro Diesel Gmbh, Biso Romania, Farmet A.S. Ceska skalice, General Leasing, Lemken Romania, Maschio Gaspardo România, Mewi Import Export Agrar Industrietechnik, Titan Machinery, Tadis Agro etc.
Aceste demonstraţii sunt grupate pe mai multe teme:
• Demonstraţii ”Tehnici moderne pentru protecţia plantelor”: maşini de erbicidat testate în condiţii de câmp, pe ”Bumpy Road” (simulare teren accidentat) - în zona DEMO 1.
• Demonstraţii ”Lucrările solului şi semănat”: prezentare în lucru de maşini agricole pentru tehnologii convenţionale, minim de lucrări şi semănat direct - în zona DEMO 2.
• NOU: Demonstraţii “Tractoare inteligente: GPS. Auto Tracking. Compatibilitate ISOBUS” - în zona DEMO 2.
• NOU: Demonstraţii “Maşini pentru administrarea îngrăşămintelor chimice solide” - în zona DEMO 2.
Pentru data de 7 iunie, orele de desfăşurare ale demonstraţiilor sunt: între 12:00-13:00 şi 16:30-17:30 ”Tehnici moderne pentru protecţia plantelor” şi între 15:00-16:00 ”Lucrările solului şi semănat” (dacă starea vremii permite)
Loturile demonstrative cultivate în incinta expoziţiei prezintă culturi de toamnă şi primăvară de: rapiţă, porumb, floarea soarelui, grâu, orz, orzoaică, plante furajere, mazăre, gazon, şofrănel etc. Experţii firmelor care au înfiinţat loturile vor discuta cu fermierii despre noutăţile în genetică, scheme de ultimă generaţie pentru protecţia şi nutriţia plantelor.
În zilele de 8 şi 9 iunie, în zona Forum a expoziţiei AGRIPLANTA 2012 vor avea loc evenimente ale producătorilor şi distribuitorilor de seminţe, fertilizanţi şi produse pentru protecţia plantelor, la care fermierii sunt invitaţi să se informeze despre soluţii pe care le pot folosi în fermele lor:
- 8 iunie, ora 10.00-12.00: Seminar "Cultura rapiţei - o experienţă românească". Organizator: BIOCROP - 9 iunie, ora 10.00-11.00: Seminar "BAYER - Experţi în cereale. Lansarea produsului Yunta Quattro". Organizator: BAYER
Zilnic, la AGRIPLANTA 2012, fermierii au posibilitatea să îşi dovedească talentul în conducerea tractorului (dacă au peste 18 ani şi carnet de conducere categoriile B, C sau atestat de conducere a tractorului). În zona ”TRACTOR şi TRACTORIST”, folosind tractoare puse la dispoziţie de DLG InterMarketing cu sprijinul unor firme expozante, printre care Agri-Alianţa, Titan Machinery şi alţii, pot să conducă printre jaloane, să efectueze oprire la punct fix cu faţa sau cu spatele tractorului, să menţină tractorul în echilibru pe un dispozitiv de tip ”balansoar”.
AGRIPLANTA va găzdui şi demonstraţii de compactare a unor deşeuri , iar fermierii vor putea să afle detalii despre centrele, programul de colectare şi tombola “SCAPA” - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide al AIPROM. Acest sistem funcţionează de 5 ani în sprijinul activităţii fermierilor şi în beneficiul mediului înconjurător. Sistemul este creat de AIPROM pentru colectarea, transportul şi valorificarea deşeurilor de ambalaje din plastic, hârtie şi metal provenite de la produsele pentru protecţia plantelor (PPP), importate sau produse în România de către companiile participante la sistem.
Vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 11:00-16:00, copiii fermierilor sunt aşteptaţi să înveţe jucându-se, în zona AgriKids din expoziţie. Organizatorii AGRIPLANTA 2012 doresc să îi încurajeze pe copii să îndrăgească lucrul pământului, ştiinţa despre agricultură, pentru ca într-o zi să devină şi ei mari fermieri sau agronomi renumiţi. Piratul SOSO îi va provoca pe cei mici să participe la concursuri de sădit, la teste-fulger de cunoştinte despre agricultură, la ateliere de creaţie în care folosesc materiale naturale şi reciclabile. Şi distracţia lor va fi garantată, căci Piratul SOSO le-a pregătit şi în acest an pictură pe faţă făcută de personaje din poveşti, dans şi surprize frumoase.
Fermierii vor putea participa la Tombola Vizitatorului AGRIPLANTA 2012, la care pot câştiga premii utile pentru ferma şi activitatea lor: - o vizită la inaugurarea modernei fabrici FENDT din Germania oferită de MEWI, - seminţe de rapiţă de la Quality Crops, - o vizită în fabricile Maschio Gaspardo din Italia urmată de o excursie la Veneţia, pentru o persoană, - o motosăpătoare de la Agromec Ştefaneşti, - sistem de ghidaj GPS de la AgriAlianţa, - seminţe de porumb şi floarea soarelui oferite de BioCrop, - pachet Alchimex pentru legume oferit de Alcedo, - pachet tehnologic pentru floarea soarelui sau unul pentru porumb de la Cheminova, - semănătoare manuală oferită de Zetor Tractor, - echipament de pulverizat cu motor electric de la TehnoFavorit, - seminţe de rapiţă de la Procera, - maşina de gaurit cu percutie oferită de Munax, - amestec furajer de la eVerde, - grâu premium de la Probstdorfer Saatzucht Romania, - seminte de porumb si floarea soarelui de la Pioneer, - pachet de fungicid, insecticid şi adjuvant pentru cereale păioase sau rapiţă de la Nufarm Romania, - doze de floarea soarelui oferite de Ciproma Sem, - seminte hibrizi rapita KWS Seminte - seminte de rapita de la Saaten Union - seminte de porumb de la Caussade Semences - seminte oferite de ITC - aparate de radio şi obiecte promoţionale de la Radio Romania Antena Satelor şi multe alte premii.
La standul Revistei FERMA din incinta AGRIPLANTA, vor fi organizate tombole zilnice, cu premii oferite de Probstdorfer Saatzucht Romania, eVerde, KWS Seminte, Tomit Agri Macchine, Pioneer, Ebak, Titan Machinery, Maschio Gaspardo România, Linzer Agro Trade Romania etc.
Detalii pot fi gasite la www.agriplanta.ro