START PLĂȚI FINALE! Fermierii români așteaptă cu nerăbdare aceste termene de plată! Cu atât mai mult, cu cât o parte dintre agricultori nu și-au încasat, din diferite motive, avansul la subvențiile aferente campaniei 2016. Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) își asumă termene pentru plata subvențiilor, dar și pentru plata unui ajutor de minimis pentru secetă.
Zilele de sărbătoare, declarate libere de Guvern, împiedică demararea pe data de 1 decembrie 2016 a plăților finale (regulare) pentru subvențiile din agricultură aferente campaniei 2016. Potrivit regulamentelor europene, plata finală a subvențiilor poate să înceapă în prima zi a lunii decembrie. Pentru că angajații APIA au și ei liber, ca toți bugetarii, în această săptămână, Agenția de Plăți anunță un alt termen de începere a plăților.
5 DECEMBRIE 2016 – Declanșarea autorizării plăților finale (regulare) pentru campania 2016.
Un alt termen asumat de APIA îi interesează pe fermierii care au avut de pătimit de pe urma secetei care le-a distrus culturile și le-a provocat însemnate pagube.
15 DECEMBRIE 2016 – Finalizare inspecții schema de minimis-secetă pentru campania 2015.
Agenția de Plăți le-a plătit fermierilor români, până la data de 28 noiembrie 2016, suma de 859.709.731,41 milioane euro. Suma reprezintă avansul la subvențiile aferente campaniei 2016. Acești bani ar fi trebuit să ajungă deja la 750.474 de fermieri.
(Sursa: Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură Gorj)