Adama
Vinasa Rompak

Suprafeţe agricole mai mari în Timiş, dar exploatate pe jumătate

Publicat: 16 iunie 2011 - 10:40
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Suprafeţele cultivate în Timiş s-au mărit substanţial faţă de anul trecut, dar aproape jumătate dintre acestea sunt în plăţi fără a fi lucrate, a declarat, pentru Agerpres, şeful Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Timiş, Tiberiu Lelescu.

„Terenurile necultivate se păstrează în limitele a 40-50.000 ha, dar sunt cu 40% mai puţine decât ceea ce a fost anul trecut, când am avut nelucrate circa 80.000-100.000 ha. Cei mai mulţi proprietari ai terenurilor necultivate sunt firmele imobiliare. Dacă, anul trecut, majoritatea celor care nu-şi lucrau pământul erau persoane fizice, în vârstă, aceştia au fost receptivi şi şi-au rezolvat problema, dându-l în arendă, în concesiune sau închiriere, pe când firmele imobiliare îşi permit să plătească amenzile pentru nelucrarea terenurilor sau să suporte neplata subvenţiilor sau a măsurilor de sprijin”, a declarat Lelescu.

Acesta susţine că mărirea suprafeţei cultivate se datorează creşterii impozitului pe terenurile nelucrate, dar şi sancţiunilor care ar trebui să se aplice.Însă doar 10% din suprafeţele de teren agricol sunt verificate de organismele de control, jumătate neîndeplinind condiţiile pentru a primi subvenţii.

Suprafaţă agricolă

'”Dacă s-ar verifica real această situaţie, la păşuni şi la fâneţe, pentru că nu sunt păstrate în bune condiţii, ar trebui să se aplice amenzi. Anul trecut s-au plătit 131 de euro pe ha cultivat, anul acesta circa 170 de euro, anul viitor - peste 200 de euro. Este un venit curat, fără nicio cheltuială'”, a declarat Lelescu.

Vizualizat: 1731 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii