În cadrul unui eveniment festiv și în prezența partenerilor din România și a invitaților din alte țări, Summit Agro România a lansat campania 2015 pentru toată gama de produse din portofoliul său (semințe, îngrășăminte și produse pentru protecția plantelor).
Unul dintre segmentele cheie este cel al produselor pentru protecția plantelor, ce s-a dezvoltat continuu, iar anul 2015 nu face excepție, Summit Agro România lansând două produse noi: Nagomi (un insecticid performant pentru rapiță și cereale) și Optimol (moluscocid cu o formulare nouă, revoluționară). Portofoliul de semințe a fost îmbunătățit cu hibrizi noi, ultraperfomanți: la porumb - ZP 488 și Topola de assuaga (ZP 555), la floarea soarelui - hibridul MN 11961 (cu tehnologie Clearfield), iar la soia soiurile Dekabig, Eiko și Fortezza.
“Doresc să mulțumesc tuturor partenerilor noștri pentru colaborarea de succes avută în 2014. În anul 2015 ne vom concentra toate eforturile pentru a avea rezultate cel puțin la fel de bune. Unul dintre principalele noastre obiective este să oferim soluții complete, adaptate cât mai bine nevoilor fermierilor. Alt obiectiv al nostru este să implementăm tehnologii de vârf în cât mai multe ferme și de aceea îmbunătățim constant portofoliul nostru de produse”, a declarat Alexandru Precup, președintele Summit Agro România.
De asemenea, au fost reamintite produsele recunoscute: Mospilan, Fury (insecticide), Topsin, Yamato, Rovral (fungicide), Nisshin, Targa Super (erbicide), fertilizanţi (Sumistart P, Brassitrel Pro, Last N), semințe (porumb ZP 341).
Echipa Summit Agro România se extinde și se consolidează, având în prezent o echipă de vânzări formată din trei directori regionali (pentru regiunea Centru și Vest, Sud, Est) ce coordonează directorii de zonă, la care se adaugă și reprezentanții tehnici, unul din segmentele ce se află încă în curs de dezvoltare. Summit Agro a fost înfiinţată în România în anul 1997 şi face parte din grupul Sumitomo Corporation, cu sediul central în Japonia.