Reclama header big full
KWS+
Reclama header after big part 2

APIA a plătit aproape 99,7% din banii europeni pe suprafaţă pe 2011

Publicat: 10 iulie 2012 - 22:51
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a plătit, până la 30 iunie 2012, 874,17 milioane euro, pentru 1.078.478 fermieri, această sumă reprezentând 99,64% din cei 877,27 milioane euro alocaţi României din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru finanţarea schemei de sprijin pe suprafaţă în cadrul campaniei SAPS 2011, informează Agenţia.

Prin plata acestei sume s-a depăşit cu 4,64% pragul minim de 95% din plăţile SAPS, stabilit conform Regulamentului (CE) nr. 883/2006, pe care România era obligată să le efectueze până la finalul lunii iunie pentru a evita eventuale penalizări pentru întârzierea plăţilor.

Din bugetul naţional, până la 30 iunie 2012, APIA a plătit 208,8 milioane euro, reprezentând plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal (PNDC1) pe 2011.

Aproape 5 mil. euro din bani europeni plătiţi pentru zahăr şi 842 mii euro - pentru tomatele procesate

Tot din fonduri europene, respectiv din FEGA, APIA a plătit, de asemenea, 4,97 milioane euro către beneficiarii “Schemei de plată separată pentru zahăr”, reprezentând 98,4% din plafonul alocat acestei măsuri de sprijin, precum şi 842,3 mii euro (96,9% din suma alocată măsurii) pentru beneficiarii “Schemei de plăţi tranzitorii pentru tomate destinate procesării”.

Vizualizat: 1771 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Fermierii controlaţi de APIA  ar putea primi din 16 octombrie un avans de 50% din SAPS

Fermierii controlaţi de APIA ar putea primi din 16 octombrie un avans de 50% din SAPS

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va încerca să acorde din 16 octombrie un avans de 50% la plăţile de sprijin pe suprafaţă pentru fermierii care au deja controalele făcute de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, a declarat la o conferinţă despre fondurile europene, ministrul Agriculturii,  Daniel Constantin.

Galaţi: Peste 23.800 de fermieri au fost autorizaţi la plata SAPS

Galaţi: Peste 23.800 de fermieri au fost autorizaţi la plata SAPS

În judeţul Galaţi, numărul cererilor depuse anul acesta pentru plata subvenţiei pe suprafaţă este de 23.576, din care 866 sunt înregistrate cu penalităţi, potrivit situaţiei prezentate de directorul exectiv al APIA Galaţi, ing. Violeta Nanu.

APIA a plătit fermierilor subvenţii pe suprafaţă în valoare de peste 870 milioane de euro

APIA a plătit fermierilor subvenţii pe suprafaţă în valoare de peste 870 milioane de euro

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a plătit 874,17 milioane de euro, până la finele lunii iunie, unui număr de 1.078.478 fermieri, ceea ce reprezintă 99,64% din suma alocată României pentru finanţarea schemei de sprijin pe suprafaţă aferentă anului 2011, se arată într-un comunicat al Agenţiei.

Timişul este judeţul cu cea mai mare suprafaţă de teren agricol solicitată la plata SAPS 2012

Timişul este judeţul cu cea mai mare suprafaţă de teren agricol solicitată la plata SAPS 2012

În intervalul 1 martie – 11 iunie, la nivelul județului Timiş au fost depuse 21.840 cereri, pentru o suprafaţă de 533.813 hectare, cea mai mare la nivel național, informează APIA Timiş.

Final campanie cereri pe suprafaţă 2012: Peste 1,079 mil. cereri, pentru aproape 9,812 mil. hectare

Final campanie cereri pe suprafaţă 2012: Peste 1,079 mil. cereri, pentru aproape 9,812 mil. hectare

Aproape 8.500 de agricultori au solicitat la APIA plata pe suprafaţă pe 2012 în ultima săptămână de depunere a cererilor de sprijin. Astfel, până la 11 iunie, când s-a încheiat Campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă pentru acest an, au fost depuse 1.079.181 de cereri, pentru o suprafaţă de 9.811.738,26 hectare.

Începând cu anul 2014, circa 74 de ferme din România riscă să intre sub incidenţa plafonării subvenţiilor agricole

Începând cu anul 2014, circa 74 de ferme din România riscă să intre sub incidenţa plafonării subvenţiilor agricole

România deţine 74 de ferme cu o suprafaţă de 508.412 hectare de terenuri agricole şi încasări anuale din subvenţii agricole de aproape 22 de milioane de euro, ferme care vor intra din 2014 sub incidenţa plafonării la 300.000 de euro pe an a acestor subvenţii acordate marilor exploataţii, conform propunerii Comisiei Europene (CE) privind reforma Politicii Agricole Comune (PAC) 2014-2020, potrivit unui studiu realizat de Centrul Român de Politici Economice - CEROPE.

S-au aprobat ajutoarele de minimis. Circa 2950 de agricultori vor primi până la 7500 euro fiecare

S-au aprobat ajutoarele de minimis. Circa 2950 de agricultori vor primi până la 7500 euro fiecare

Guvernul României a aprobat azi, 30 mai a.c., proiectul de Hotărâre privind aprobarea schemei „Ajutoare de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor meteorologice nefavorabile manifestate în perioada ianuarie-februarie 2012, asupra culturilor de legume şi/sau flori în spaţii protejate” care se acordă în agricultură, în sectorul vegetal.

Ministrul Agriculturii: CE nu a stabilit nici o corecţie financiară cu privire la plăţile pe suprafaţă din 2009

Ministrul Agriculturii: CE nu a stabilit nici o corecţie financiară cu privire la plăţile pe suprafaţă din 2009

Comisia Europeană nu a stabilit deocamdată, pentru anul 2009, nicio corecţie financiară pentru România, în ceea ce priveşte plăţile pe suprafaţă, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Agricultorii nu renunţă la valoarea iniţială a PNDC de 73,35 euro/ha

Agricultorii nu renunţă la valoarea iniţială a PNDC de 73,35 euro/ha

O delegaţie a Ligii Asociaţiilor de Producători Agricoli din România (LAPAR) a făcut cunoscute ministrului de Finanţe Publice, Gheorghe Ialomiţianu, principalele probleme ale sectorului agricol din România.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

NHR Agropartners la Agromalim 2019

NHR Agropartners la Agromalim 2019

Portofoliul NHR Agropartners de maşini şi utilaje agricole la Agromalim 2019 a cuprins combine şi tractoare Deutz-Fahr, încărcătoare telescopice JCB şi utilaje agricole Poettinger, Hardi, Bogballe şi Einboeck.
Interviu cu Florin Neacşu - director general adjunct NHR Agropartners.
Reporter AgroInfo: Gheorghe Ghişe
Operator imagine: Claudiu Borobei

Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor Noutăţi Great Plains la Agritechnica 2019

Bancul zilei

La închisoare

La închisoare
Nevasta unui deţinut merge în audienţă la directorul închisorii. Detalii