Adama
Vinasa Rompak

Fermierii vor primi despăgubiri pentru pagubele provocate de secetă

Publicat: 25 iulie 2012 - 09:21
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Conferinţa susţinută marţi, 24 iulie 2012, de premierul Victor Ponta şi ministrul agriculturii, Daniel Constantin, s-a finalizat cu soluţii concrete de ajutor pentru fermierii afectaţi de seceta din acest an.

„Ne confruntăm cu o situaţie dificilă, de secetă, şi am considerat că este datoria Guvernului, prin Ministerul Agriculturii, să facă o analiză şi să propună măsuri concrete de diminuare a efectelor acestei situaţii delicate şi mai ales de strategie pentru perioada de toamnă, strategie de sprijin al agriculturii, un domeniu esenţial în viziunea noastră, cu prioritate absolută şi un domeniu care, alături de energie, are cel mai mare potenţial de dezvoltare economică pentru România”, a declarat Victor Ponta în deschiderea conferinţei de presă de la Ministerul Agriculturii.

Reducerea tarifului la irigaţii
La propunerea MADR, Guvernul a fost de acord cu „reducerea tarifului pentru irigaţii cu 50 lei la mia de metri cubi, un fapt care poate duce şi va duce la creşterea suprafeţei irigate cu cel puţin 35.000 ha. Pentru proiectele de irigaţii din cadrul Măsurii 125 o alocare suplimentară de 25 milioane euro pentru o nouă sesiune de depunere de proiecte, ce trebuie finalizată în cursul acestui an”.

Despăgubiri pentru IMM-uri şi ajutoare de minimis pentru fermieri
De asemenea, „imediat ce campania de recoltare se va încheia vom avea la dispoziţie o Hotărâre de Guvern, o sumă importantă alocată de la bugetul de stat pentru despăgubirea a două categorii de fermieri. Pe de o parte, pentru IMM-urile a căror producţie a fost afectată cu cel puţin 30% veniturile acestor IMM-uri vor fi compensate vizavi de anii trecuţi cu 80% din pierderea pe care au înregistrat-o în acest an din cauza secetei. Ne referim în special la cultura de grâu afectată în toamna anului trecut, la floarea soarelui şi porumb, afectate în luna iulie a acestui an. Cea de-a doua categorie este a acelor fermieri care nu se încadrează la IMM-uri şi aceştia vor beneficia de acea măsură de minimis care vizează acordarea unui sprijin de 7.500 euro/beneficiar”, a precizat Daniel Constantin.

Vizualizat: 3235 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Daniel Constantin: TVA diferenţiată de la 1 ianuarie 2013

Daniel Constantin: TVA diferenţiată de la 1 ianuarie 2013

Taxa pe valoarea adăugată va fi diferenţiată pentru alimentele de bază de la 1 ianuarie 2013, a declarat, marţi, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în cadrul unei conferinţe de presă.

MADR a demarat negocierile cu băncile pentru acordarea unor pachete mai avantajoase agricultorilor

MADR a demarat negocierile cu băncile pentru acordarea unor pachete mai avantajoase agricultorilor

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a început negocierea cu băncile pentru acordarea de pachete mai avantajoase pentru agricultură, a anunţat într-o conferinţă de presă Daniel Constantin.

Romalimenta: TVA diferenţiată la produsele agroalimentare - un ajutor pentru producători, o lovitură pentru piaţa neagră

Romalimenta: TVA diferenţiată la produsele agroalimentare - un ajutor pentru producători, o lovitură pentru piaţa neagră

Aplicarea unei TVA diferenţiată la produsele agroalimentare ar reprezenta un lucru benefic pentru economie şi consumatorul final, mai ales pe fondul creşterii dramatice a preţurilor din ultima perioadă, a declarat Sorin Minea, preşedintele Federaţiei Romalimenta.

ROMPAN: Reducerea TVA la produsele agroalimentare va aduce o pâine mai ieftină şi un mediu de afaceri mai sănătos

ROMPAN: Reducerea TVA la produsele agroalimentare va aduce o pâine mai ieftină şi un mediu de afaceri mai sănătos

Reducerea taxei pe valoarea adăugată la produsele agroalimentare reprezintă o măsură foarte bună, absolut necesară în situaţia economică actuală a României, a declarat Aurel Popescu, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN.

Olt: Producţia de grâu este în scădere

Olt: Producţia de grâu este în scădere

În judeţul Olt, producţia medie de grâu a scăzut până la 2.650 kilograme pe hectar, cu 300 kg mai puţin faţă de începutul campaniei de recoltare, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei pentru Agricultură Olt, Olga Florica.

Prahova: 7.500 de hectare de porumb şi floarea soarelui sunt compromise de secetă

Prahova: 7.500 de hectare de porumb şi floarea soarelui sunt compromise de secetă

În judeţul Prahova, circa 5.000 de hectare de porumb și alte 2.500 de floarea soarelui au fost compromise de seceta prelungită, iar suprafaţa este în creştere, spun specialiştii.

Efectele secetei în Republica Moldova: medie de 2 t/ha la grâu

Efectele secetei în Republica Moldova: medie de 2 t/ha la grâu

Producţia de grâu a Republicii Moldova a avut serios de suferi din cauza temperaturilor extrem de ridicate şi lipsa precipitaţiilor, autorităţile de la Chişinău aşteptând-se la o medie a randamentelor de doar 2 tone la hectar.

Dolj: Peste 25% din cultura de porumb este calamitată

Dolj: Peste 25% din cultura de porumb este calamitată

În judeţul Dolj, aproape 80% din suprafaţa cultivată cu porumb a fost afectată de seceta prelungită, iar peste 25% a fost distrusă în totalitate. 

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii