Vremea neobişnuit de caldă şi uscată a afectat mare parte din principalele terenuri agricole ale Europei, extinzându-se din estul Italiei până în Balcani şi la Marea Neagră, în Rusia până în Siberia de vest şi în Kazahstan.
Canicula a determinat pene de curent, a stârnit peste 300 de incendii de vegetaţie în Bulgaria şi a provocat o epidemie de alge în Marea Azov, în sud-estul Ucrainei, înroşind apele, relatează publicaţia Financial Times, citată de Agerpres.
Temperaturi record în ultimii 50 ani
În oraşele din Europa temperaturile s-au apropiat de valori-record, începând din iunie şi prima parte a lui iulie. La Budapesta, săptămâna trecută au fost înregistrate 37,7 grade Celsius, doborând recordul anterior de 35,8 stabilit în 1939. La Kiev, s-au înregistrat 37,4 grade Celsius, a doua cea mai ridicată temperatură din ultimii 112 ani, cu o fracţiune mai scăzută faţă de recordul din 2010.
Tot săptămâna trecută, la Podgorica, capitala Muntenegrului, au fost 43,5 grade Celsius, cea mai ridicată temperatură de la începutul înregistrărilor, acum 50 de ani.
În Balcani şi în Ucraina, valul de arşiţă urmează uneia din cele mai aspre ierni de când se ştie, cu temperaturi sub -30 de grade Celsius, căderi masive de zăpadă şi îngheţ până şi pe Marea Neagră, iar cel mai neliniştitor lucru îl constituie avertismentele că astfel de extreme vor tot apărea.
Directorul Centrului naţional de meteorologie al Ucrainei, Mykola Kulbida, a precizat că în această vară temperaturile au fost cu 10-12 grade peste cele normale. Kulbida dă vina pe încălzirea globală şi apreciază că, cel puţin în următorii 10 ani, se vor înregistra temperaturi similare.
Probleme în alimentarea cu energie electrică
Arşiţa schimbă obiceiurile de consum şi le creează probleme producătorilor de energie electrică. Compania românească Hidroelectrica a anunţat săptămâna trecută reducerea cu peste un sfert a producţiei din cauza scăderii dramatice a nivelului apelor Dunării şi altor râuri.
Compania ungară de distribuţie a electricităţii Mavir a anunţat că - în parte şi din cauza crizei economice - cererea nu a depăşit-o pe cea din vara fierbinte a lui 2007. Dar, în ultimul deceniu, folosirea tot mai intensă a aparatelor de aer condiţionat a făcut ca diferenţa dintre vârfurile de consum înregistrate iarna şi cele înregistrate vara să scadă de la circa 20% la doar 1,5%.
Agricultură
România: Creşterea economică va fi mai mică, din cauza producţiei agricole reduse
Cel mai mare impact este însă cel asupra agriculturii. Ministerul român al Agriculturii a precizat că 47% din recolta de porumb este afectată în diferite grade de secetă, fiind recolta care a avut cel mai mult de suferit, iar Guvernul şi-a redus prognoza de creştere economică pentru 2012 de la 1,5 la 1,2% din PIB, pe baza unei producţii agricole mai slabe cauzate de secetă.
Ungaria: Pierderi de 890 milioane dolari
Agricultorii unguri spun, la rândul lor, că seceta a redus cu aproape 40% recolta de porumb - una din cele mai importante culturi ale ţării - provocând pierderi de până la 200 miliarde de forinţi (890 milioane dolari). Valul de arşiţă, după îngheţurile din primăvară, au „dăunat grav culturilor agricole din Ungaria”, potrivit lui Peter Toth, directorul companiei de consultanţă agricolă Agra Europa, cu sediul la Budapesta.
„Preţurile mai mari ale cerealelor creează o problemă serioasă şi pentru zootehnie, şi mai ales producţiile de carne de porc şi pasăre îşi pierd competitivitatea”, a afirmat acesta, citat de Agerpres.
Ucraina: Producţie de grâu mai mică cu aproape o treime
În Ucraina, producţia de grâu se prevede că va scădea cu aproape o treime, dar recolta de cereale nu ar urma să scadă decât cu foarte puţin, date fiind suprafaţele mai mari cultivate. Responsabilii din domeniu estimează că exporturile de cereale vor fi de 12,7 milioane tone în anul comercial următor, comparativ cu 14 milioane tone în perioada anterioară.
Această cifră ar fi totuşi suficientă ca Ucraina să devină al treilea exportator global de cereale după SUA şi Argentina, afirmă lui Konstantin Fastoveţ, analist în probleme agricole la banca de investiţii Troika Dialog din Kiev, citat de Agerpres.
„Adaptarea sectorului agricol se află încă la nivel de idee, nu de fapte”, mai spune Mykola Kulbida, de la Centrul de meteorologie al Ucrainei, citat de Agerpres. Acesta consideră că agricultorii din regiune vor trebui să îşi adapteze tehnologiile de producţie la noul climat.