SUBVENȚIA CU VALOARE MARE PE HECTAR! Sprijinul cuplat în sectorul vegetal intră la plată în perioada următoare. Fermierii care așteaptă această subvenție cu valoare mare pe hectar vor primi banii cât de curând, anunță Paul Eduard Kmen, directorul general adjunct al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Șeful adjunct APIA, Paul Eduard Kmen, a anunțat astăzi, 22 martie 2018, că sprijinul cuplat vegetal, pentru lista de culturi agricole eligibile pentru această subvenție, va intra la plată în perioada imediat următoare. APIA lucrează acum la stabilirea valorilor pe hectar pentru fiecare cultură agricolă și la procesarea dosarelor fermierilor care au solicitat sprijinul cuplat vegetal în Campania 2017.
În momentul de față putem spune că în ceea ce privește Campania 2017 suntem la o sumă totală achitată către fermieri de 2,465 miliarde de euro, bani intrați efectiv în conturile fermierilor. Sunt plătiți aproximativ 850.000 de fermieri din cei 860.000. Deci, mai avem puțin și reușim să plătim toți fermierii care au de primit bani de la noi.
În perioada imediat următoare vom începe și plata sprijinului cuplat pe vegetal. În ceea ce privește anul 2018 ne încadrăm în aceleași termene foarte stricte. Suntem în perioada de primire a cererilor de plată, 1 martie - 15 mai, apoi între 1 iunie și 1 iulie vom face toate controalele administrative, stabilirea eșantioanelor de control, tot ce trebuie făcut pentru a putea începe controalele pe teren în perioada 1 iulie - 1 octombrie, și din nou din 16 octombrie să începem plata avansului, a declarat directorul general adjunct APIA, în cadrul Galei Pria Agriculture, desfășurată joi, la hotelul Radisson Blu din București.