SUBVENȚII APIA! Fermierii care nu și-au primit până acum subvențiile aferente anului 2017 au toate șansele să primească acești bani până la sărbătorile pascale, adică în această săptămână, declară Ioan Marcel Socol, director executiv APIA Hunedoara. Șeful APIA Hunedoara le dă și o altă veste agricultorilor. Vinerea Mare ar putea fi liberă și pentru angajații Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) astfel că fermierii programați să depună cererea unică ar putea fi reprogramați pentru o altă zi.
Vinerea Mare a fost declarată zi liberă. Din păcate, înainte de a se legifera ziua de vineri ca zi liberă, noi am programat oameni. Astăzi când discutăm, ei sunt încă programați la APIA, dar în funcție de informațiile pe care le vom primi și noi de la APIA Central, vom face în așa fel încât ei să nu se deplaseze degeaba în data de vineri dacă nu se va lucra la APIA. Nu ar fi o noutate pentru noi să lucrăm, pentru că noi lucrăm și sâmbăta și duminica și în celelalte luni ale anului.
Probabil, se va estima care este numărul fermierilor programați pentru data de vineri și dacă acest număr este considerabil la nivel de țară, vom lucra și vineri. Dar dacă acest număr va fi mai mic, probabil se va proceda la o reprogramare a acestora, declară Ioan Marcel Socol, director executiv APIA Hunedoara
Șeful APIA Hunedoara mai spune că fermierii care nu și-au primit până acum subvențiile pentru anul 2017 au probleme cu teledetecția sau sunt la mijloc alte erori din sistem.
Perioada de plăți este 1 decembrie an de campanie 2017 - 30 iunie 2018. Se fac plățile finale pentru anul de campanie 2017. Din 18.000 de fermieri am plătit 95,8%. Diferența de 4% reprezintă un număr de 741 de fermieri (din județul Hunedoara n.r.) care încă nu au banii în cont și noi dorim, noi facem plăți în continuare. Fermierii nu au banii în cont deoarece există încă probleme cu teledetecția și cu alte erori de sistem. 17.250 de fermieri (din județul Hunedoara n.r.) sunt plătiți. Dacă am reușit să plătim 17.000, plătim încă 700. Mulți dintre cei 740 de fermieri (care nu au primit subvențiile n.r.) până de sfintele sărbători de Paște vor fi mulțumiți și vor avea banii deja în cont, spune șeful APIA Hunedoara.
Procentul de depunere a cererilor unice de plată pentru anul 2018, în județul Hunedoara, este de 30%. APIA a început să primească și cererile crescătorilor de animale.
S-a întârziat un pic cu cererile pentru animale, cu implementarea modulului de depunere și a cererilor pentru animale. S-a spus inițial că începând din 15 martie vom primi și cererile de suprafață și cei care au animale. S-a mai decalat acest termen, dar se reglementează și acest lucru și începem să primim cereri și cu animale și fără animale. Am început cu cereri mai mici, creștem suprafața ca să ajungem la o situație normală, să primim orice cereri, de orice suprafață, cu orice număr de animale există în ferma respectivă, a mai spus șeful APIA Hunedoara.
Sursa: Satul hunedorean