PLATA SUBVENȚIILOR PENTRU 2016. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a plătit fermierilor romăni subvenţii în valoare de 1.246 milioane de euro, iar la finele acestei luni vor fi finalizate majoritatea plăţilor pentru anul trecut, a declarat Paul Eduard Kmen, director general adjunct APIA, la Conferința Sectorul Agricol în 2017, organizată de Capital.
APIA trebuie să respecte cu strictețe termenele fixate în Ordinul ministrului agriculturii 18/3 februarie 2017. Astfel, în perioada 1 iulie-1 octombrie, inspectorii APIA vor face controalele pe teren, iar plata avansului pe suprafață va începe din 15 octombrie. Plăţile regulare, finale se vor face din 1 decembrie şi până pe 31 martie anul viitor.
Anul acesta la 31 martie vom finaliza marea majoritate a plăţilor pentru anul trecut, deşi se suprapune cu prima lună din perioada de depunere a cererilor. APIA a plătit deja 1.246 milioane euro dintre care 19 milioane au fost achitate ieri către 7.000 de fermieri. Nu vrem să mai apară întărzieri şi blocaje, vrem ca banii să ajungă la timp la fermieri.
Au fost făcute reglaje. Anul trecut o parte dintre fermieri au primit subvenţii foarte mari deoarece au fost puţine cereri, anul acesta au fost reglate să se asigure o finanţare echitabilă. Cererile le primim până pe data de 15 mai, urmând ca până pe 31 mai să se depună eventualele modificări.
Fermierii trebuie să depună documentele care fac dovada dreptului de a utiliza terenul, adeverinţa de rol de la Primărie şi contractul de arendă, după caz. Documentele acestea trebuie să fie valabile la data depunerii cererii,a declarat Paul Kmen, șef adjunct APIA.
Sursa: Capital