Anul 2016 aduce reguli noi la plata subvențiilor. Sunt sume substanțiale la mijloc și este păcat ca agricultorii să le piardă pentru că nu au avut informația la timp. Iată culturile unde obligatoriu trebuie folosită sămânța certificată!
Sprijinul cuplat pentru sectorul vegetal aduce în buzunarele fermierilor români sume consistente. Din 2016, banii se pierd dacă agricultorul nu dovedește că a folosit sămânță certificată. Cu ce documente se face această dovadă?
Actele atașate cererii unice de plată, depusă de cultivatori la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA): factura fiscală de achiziție, buletinul de analiză oficială care trebuie să aibă menţiunea "sămânţă admisă pentru însămânţare", sau "necesar propriu" şi "interzisă comercializarea", documentul de calitate şi conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent actelor menţionate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă care are echivalenţă conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE privind echivalenţa inspecţiilor în câmp la culturile producătoare de seminţe.
Valorile sprijinului sunt cele pe care ar urma să le primească fermierii români în 2016. Practic, la cuantumul negociat pentru acest an se adaugă 10 euro/ha, cu atât ar urma să crească anul viitor această plată. Iată culturile supuse acestei reguli și sumele!
Soia – sprijin cuplat 335 euro/ha/an
Lucernă – sprijin cuplat 65 euro/ha/an
Mazăre, fasole boabe pentru industrializare – sprijin cuplat 190 euro/ha/an
Sfeclă de zahăr – sprijin cuplat 610 euro/ha/an
Cânepă pentru ulei și fibră – sprijin cuplat 204 euro/ha/an
Orez – sprijin cuplat 460 euro/ha
Cartof pentru sămânță – sprijin cuplat 970 euro/ha/an
Cartof timpuriu – sprijin cuplat 710 euro/ha/an
Tomate pentru procesare – sprijin cuplat 1.410 euro/ha/an
Castraveți pentru procesare – sprijin cuplat 510 euro/ha/an
Legume în sere – sprijin cuplat 6.210 euro/ha/an. Fermierii trebuie să facă dovada că utilizează sămânţa şi hibrizi autohtoni certificate oficial, precum şi categorie standard.
Legume în solarii – sprijin cuplat 3.010 euro/ha/an. Fermierii trebuie să facă dovada că utilizează sămânţa şi hibrizi autohtoni certificate oficial, precum şi categorie standard.
Important! Nu sunt incluse aici culturile de păioase sau porumbul. Mai mulți fermieri ne-au întrebat dacă își vor mai încasa plata unică pe suprafață (SAPS) dacă nu folosesc sămânță certificată. Plata unică pe suprafață nu este condiționată de așa ceva, nu are nicio legătură cu lista de culturi propuse pentru sprijinul cuplat și unde există de anul viitor această obligativitate.
(surse:Ordinul 619/2015 pentru criteriile de eligibilitate, MADR, APIA)