ȘEDINȚĂ DE GUVERN! Discuție spumoasă între prim-ministrul Mihai Tudose și ministrul agriculturii, Petre Daea, la începutul ședinței de Guvern, ținută miercuri, 27 septembrie. Șeful Guvernului i-a spus ministrului agriculturii că a speriat Europa cu suma uriașă atrasă din fondurile europene și nu cu oaia, care ar fi fost un bun brand de țară, în opinia lui Daea.
Ministrul agriculturii a declarat că România este pe primul loc în Europa, cu suma cea mai mare accesată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Concret, este vorba de plățile directe, subvențiile, achitate fermierilor. Procentul de accesare a ajuns la 99,03%.
Inserăm, fără să cenzurăm vreun cuvânt, discuția dintre prim-ministrul Mihai Tudose și ministrul agriculturii, Petre Daea.
Mihai Tudose: Bună ziua stimați colegi, atât din Guvern cât și din presă. Încep prin a-l felicita, din nou, pe domnul ministru Daea care iar a speriat Europa prin atragerea de fonduri, nu cu oaia. Vă rog frumos, domnule Daea.
Petre Daea: Mulțumesc, domnule prim-ministru.Vă mulțumesc pentru apreciere sper ca şi presa să fie îngăduitoare, să nu mă ocolească de fiecare dată, să mă caute. M-a găsit aici în Guvern, la locul faptei când România, pe luna august, este prima ţară, ca sumă la fondurile europene accesate pe FEGA. Vă informez, domnule prim-ministru şi informez Guvernul că până la această dată, din fondul FEGA, procentul de accesare este de 99,03%.
Mihai Tudose: Puţin, mai aveți loc.
Petre Daea: Mai este loc şi îl luăm și pe acela. Vă mulţumesc, domnule prim-ministru.
Mihai Tudose: Şi eu vă mulţumesc. Adică aţi mai luat 1,8 miliarde euro.
Petre Daea: Da, în total, prognozăm acum şi în analiza pe care am făcut-o aseară pentru PNDR, trecem, atingem cifra de 3,2 miliarde de euro pe agricultură, înţelegând aici fondul FEGA şi FEADR.