Nu doar România a înregistrat anul acesta o creştere spectaculoasă a producţiei de cereale, ci şi Serbia, care mizează pe 2,093 milioane tone metrice de grâu, cu 28,4 la sută mai mult decât recolta precedentă.
Potrivit Oficiului naţional de statistică, randamentul mediu a crescut la 4,25 tone la hectar în acest sezon, de la 3,37 tone pe hectar în 2010, în condiţiile în care suprafaţa cultivată cu grâu a fost de aproape 493.000 hectare, cu mai puţin de un procent mai mare faţă de sezonul precedent.
„Cu o recoltă ca aceasta, Serbia ar putea exporta aproximativ 500.000 tone de grâu”, a anunţat Vukosav Sakovic, preşedintele Asociaţiei naţionale a exportatorilor şi producătorilor de grâu, citat de Bloomberg. Estimarea sa se bazează pe consumul anual, care este prognozat la 1,6 milioane tone. Rezerva de grâu a Serbiei este evaluată în prezent la circa 100.000 de tone.
Grâul şi alte cereale, în special porumbul, generează în jur de 5 la sută din exporturile anuale ale Serbiei, în timp ce întreaga industrie agricolă este evaluată la 11 la sută din economia naţională. La începutul acestui an, autorităţile de la Belgrad au impus o interdicţie de trei luni la exporturile de grâu, pentru a satisface cererea internă.
Pe de altă parte, producţia de porumb ar putea înregistra o scădere de 4,4 la sută în acest an, ajungând la 6,89 milioane tone, în timp ce recolta seminte de floarea soarelui este prognozată la 4,27 milioane tone, cu 12,8 la sută peste producţia obţinută anul trecut. În ceea ce priveşte recolta de soia, biroul de statistică prevede o scădere a producţiei cu 13,6%, iar la sfecla de zahăr se vorbeşte despre un declin de 19,2% comparativ cu 2010.