Între colinele Covurluiului, în estul ţării, aproape de hotarele Galaţilor şi Vasluiului, se află comuna Cerţeşti. Peisajul de aici, încă idilic, este rămas aproape ca în copilăria omenirii. Aici, la Cîrlomăneşti, sat component al Cerţeştilor, am întâlnit un tânăr fermier care deţine, între altele, culturi exotice pentru acest relief cu alură mioritică, “stranii”, precum OZN-ul cu “extratereştrii reptilieni” care aterizase în comună cu ceva timp în urmă.
Florin Ghinea va împlini în toamna asta 40 de ani. Acest tânăr întreprinzător energic are înfiinţată o cultură de lavandă - “aurul mov” - întinsă pe câţiva zeci de ari. Ne spune că este foarte rentabilă. Anul acesta este al treilea de la înfiinţare, iar la jumătatea lunii iunie a început recoltarea florilor cu inconfundabilul lor parfum.
“Povestea lavandei are un istoric simplu, chiar banal, aş zice. Cu trei ani în urmă, soţia o însoţea pe fetiţa mea, Maria, în vârstă de 10 ani, care studiază pianul, în Satu Mare, la un concurs internaţional de profil. Neavând ce face, am accesat internetul şi am descoperit lavanda. Atunci nu ştiam absolut nimic despre această cultură de nişă. M-am documentat atât cât am putut şi a doua zi dis-de-dimineaţă m-am urcat în maşină, am mers la o fermă din Paşcani de unde am şi cumpărat butaşii. Aveam o «batistă» de pământ unde era arătură din toamnă. Investiţia a fost destul de mărişoară, m-a costat între 40 şi 50 de milioane lei vechi, circa 2 lei costa numai butaşul de lavandă, dintr-un soi care mi s-a părut mie că este foarte productiv. A doua zi am şi intrat la plantat, aveam o echipă de... familie, tata, fratele meu Marius şi alţi câţiva săteni. Apoi, după ce a înflorit şi am recoltat, am extins cultura. Dar, de astă dată, am cumpărat sămânţă şi mi-am făcut eu singur butaşii, m-a costat mult mai puţin. Anul acesta am mai făcut o cultură, am plantat încă 11 mii de butaşi, acoperind o suprafaţă de o jumătate de hectar, cu acelaşi soi”, ne-a declarat Florin Ghinea.
De ce este lavanda o cultură extrem de profitabilă? Aflaţi din revista Ferma, ediţia 1-31 iulie 2016!