În ultimul timp, în diferite medii socio-culturale, economice, de educaţie şi politice este tot mai adesea evocat termenul de suveranitate alimentară sau suveranitatea hranei. Ce poate însemna acest termen?
Unii îl înţeleg ca pe o lege potrivit căreia locuitorii dintr-un anumit spaţiu, în care au calitatea de suverani, trebuie să dispună liber de resursele şi de soarta lor alimentară, nici o entitate externă neavând voie să intervină cu ofertele sale, de nici un fel, atâta vreme cât acolo pot fi asigurate aceleaşi lucruri.
Cu alte cuvinte, dacă România are resurse pentru a se hrăni singură, în primul rând statul trebuie să se îngrijească de crearea condiţiilor maxime pentru a produce şi a valorifica local/naţional şi abia apoi să intre în discuţie ideea de import, eventual de import al unor produse care nu pot fi obţinute în ţară.
În ceea ce priveşte viitorul produselor locale, nu neapărat tradiţionale, ci mai degrabă produse inovative cu specific local, recent, din zona Moldovei, am putut consemna unele semne promiţătoare şi care, păstrând anumite proporţii, pot fi subscrise marelui concept de suveranitate alimentară. Aceste semne concrete demonstrează atât preocuparea de a educa tânăra generaţie, spre a aduce plus valoare producţiei legumicole locale, cât şi capacitatea de a crea un produs local integrat, ca să nu îndrăznim prea mult numindu-l brand local.
Despre Dulceaţa de ardei iute - un produs inovativ cu specific local, citiţi mai multe în revista Ferma, 1-31 iulie 2016!