Dintre toate statele lumii, Portugalia a înregistrat anul acesta cea mai mare rată de extindere a suprafeţelor cultivate cu porumb transgenic.
Potrivit celor mai recente date publicate de Ministerul portughez al agriculturii, în 2011 peste 7.800 de hectare au fost cultivate cu soiul MON 810, ceea ce reprezintă o creştere de 59 la sută faţă de anul trecut şi circa 6 procente din totalul suprafeţelor însămânţate cu porumb în această ţară.
Impresionanta ascensiune se datorează în primul rând legislaţiei adaptate la nevoile fermierilor şi specificul regional. Practic, Portugalia este dependentă de importul de cereale pentru furaje şi cea mai la îndemână soluţie pentru a acoperi măcar parţial acest deficit de productivitate o reprezintă infuzia biotehnologică.
Anual, sunt raportate pierderi însemnate la recolta de porumb din cauza atacurilor de Ostrinia nubilalis, un dăunător foarte agresiv, cunoscut şi sub denumirea populară de sfredelitorul porumbului, prezent şi în culturile de la noi. Larvele distrug tulpina cerealelor şi se hrănesc cu boabele de pe ştiuleţi. Fermierii nu mai au însă această grijă în cazul hibrizilor Bt, care pe lângă rezistenţa la dăunători au şi un potenţial de producţie superior porumbului convenţional.
Revista Ferma a avut privilegiul de a se număra printre publicaţiile invitate să participe în luna octombrie la o vizită de lucru în Portugalia, unde am putut astfel afla detalii interesante despre producţia de porumb transgenic, dar şi modul în care acesta poate fi cultivat pe teritoriul unui stat UE. Am discutat cu fermieri dar şi cu reprezentanţi ai ministerului de profil, iar concluziile le vom prezenta pe larg în ediţia din luna noiembrie a revistei numărul unu de agricultură din România.