Preşedintele american Barack Obama a anunţat noi măsuri de răspuns şi un fond suplimentar de 30 de milioane de dolari ce va fi utilizat pentru a veni în ajutorul fermierilor din peste 30 de state care se luptă cu o secetă „istorică” şi „devastatoare”.
Un dezastru „istoric” şi „devastator” a lovit întreaga ţara, având un impact „profund” asupra fermierilor şi agricultorilor, a afirmat Obama în urma unei reuniuni consacrate acestei crize, transmite Xinhua, citată de Agerpres.
„Este vorba despre un răspuns pe toate fronturile”, a subliniat Obama, adăugând că toate agenţiile din cadrul guvernului federal ar trebui să se alăture eforturilor. El a mai spus că guvernul federal a alocat 30 de milioane de dolari Departamentului pentru Agricultură din SUA (USDA) pentru a continua să le ofere asistenţă americanilor loviţi de secetă, în contextul în care 1.500 de regiuni din 32 de state au fost desemnate ca fiind zone de dezastru.
16 milioane de dolari vor fi folosite pentru asistenţă financiară şi tehnică destinată ajutării imediate a cultivatorilor de cereale şi a crescătorilor de animale din 19 state care se luptă cu efectele adverse ale calamităţii. Alte 14 milioane de dolari vor fi alocate pentru operaţiuni de transport de apă şi hrană către animalele aflate în dificultate, dar şi pentru tratarea terenurilor afectate sever de secetă.
88% din culturile de porumb sunt afectate de secetă
Potrivit ultimului raport al USDA, teritoriile afectate de secetă reprezintă aproape jumătate din suprafaţa continentală a SUA, proporţie record ce nu a mai foat înregistrată de peste 50 de ani.
Deşi deocamdată pierderile exacte cauzate de secetă sunt greu de estimat, raportul USDA afirmă că 88% din culturile de porumb sunt deja afectate, iar prognozele privind producţia din 2012 au fost reduse la cel mai mic nivel înregistrat din 2003 încoace.