Adama
Vinasa Rompak

Plata la hectar: Fermierul nu mai are o subvenție fixă, are un plafon anual

Publicat: 22 martie 2015 - 20:10
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

APIA nu este încă pregătită să deschidă campania de plăți. Așa cum am mai informat, nu se cunoaște o dată certă de primire a cererilor unice de plată. Reforma politicii agrare comune a dat peste cap toate țările membre UE.

De fapt, oficialii Ministerului Agriculturii susțin că simplificarea acestei reforme ar fi dus la această întârziere. Fermierul nu mai are o subvenție fixă, are un plafon pe tot anul, care se împarte la suprafață. Subvenția crește dacă suprafața e mai mică sau scade dacă e mai mare. Suma se va ști abia în toamnă când se termină de verificat suprafețele și se autorizează plățile. La fel se întâmplă și în sectorul zootehnic. Cuantumul subvenției depinde de numărul cererilor eligibile depuse. Cu cât sunt mai multe, cu atât suma cuvenită fiecărui fermier se diminuează.

Sesiunea de cereri unice de plată s-ar putea deschide, cel mai devreme, la sfârșitul lunii martie. Comisia Europeană a fost de acord cu prelungirea termenului limită cu două săptămâni, cel mult o lună, fără penalități pentru fermieri.

Vizualizat: 2813 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Exclusiv! Liderii fermierilor discută azi cu ministrul Agriculturii plăţile directe

Exclusiv! Liderii fermierilor discută azi cu ministrul Agriculturii plăţile directe

Liderii organizaţiilor profesionale ale fermierilor discută, astăzi, cu ministrul Daniel Constantin forma finală a proiectului de ordonanţă de Guvern care să reglementeze plăţile directe.

În 2015, fermierii români vor depune o singură cerere de plată pentru subvenții. Vezi când începe campania!

În 2015, fermierii români vor depune o singură cerere de plată pentru subvenții. Vezi când începe campania!

În 2015, fermierii români vor depune o singură cerere de plată pentru obținerea subvențiilor, fie că sunt crescători de animale, fie că sunt fermieri din zona de producție vegetală.

APIA: În 2015, s-au autorizat și efectuat plăți totale în valoare de 3,5 miliarde lei

APIA: În 2015, s-au autorizat și efectuat plăți totale în valoare de 3,5 miliarde lei

De la începutul acestui an și până în prezent, s-au autorizat și efectuat plăți totale către beneficiari în valoare de 3,5 miliarde lei, ceea ce reprezintă 799 milioane de euro, informează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Din 2020, plăţile în agricultură se vor face pe exploataţie şi nu pe unitatea de suprafaţă

Din 2020, plăţile în agricultură se vor face pe exploataţie şi nu pe unitatea de suprafaţă

România trebuie să înceapă în acest an cadastrarea terenurilor agricole deoarece, din 2020, plăţile în agricultură se vor face pe exploataţie şi nu pe unitatea de suprafaţă, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Daniel Botănoiu.

Alte articole in aceasta categorie

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

10 decembrie 2024 - 09:23

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 09 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 86.876.021,88 euro (432.236.764,28 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 414.753 fermieri, astfel:

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

09 decembrie 2024 - 19:18

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie, arată că temperaturile se mențin, în prima parte a perioadei vizate, la valori apropiate de normalul perioadei. În weekendul 13-15 decembrie vremea se va răci în majoritatea regiunilor țării, iar meteorologii anunță precipitații pentru săptămâna viitoare, cu o probabilitate mai mare după data de 20 decembrie.

Vești de la Bruxelles!

Vești de la Bruxelles!

09 decembrie 2024 - 18:28

Secretarul de stat Violeta Mușat a participat astăzi, 9 decembrie 2024, la Consiliul AgriFish de la Bruxelles.

De la 1 ianuarie 2025, noua regulă la plata subvențiilor APIA suplimentare!

De la 1 ianuarie 2025, noua regulă la plata subvențiilor APIA suplimentare!

09 decembrie 2024 - 17:52

Ministerul Agriculturii a publicat, în dezbatere, pe site-ul oficial un proiect de hotărâre de Guvern pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023-2027. Regula nouă care trebuie respectate de fermierii, crescătorii de animale care vor să beneficieze și anul viitor de plățile APIA compensatorii.

Ordin MADR! Condiție obligatorie la plata subvenției APIA pe hectar!

Ordin MADR! Condiție obligatorie la plata subvenției APIA pe hectar!

09 decembrie 2024 - 07:16

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere pe site-ul oficial, modifică norma de condiționalitate GAEC 6, obligatoriu de respectat pentru toți fermierii care vor să beneficieze și-n anul 2025 de subvențiile APIA pe hectar.

Bruxelles: Consiliul Agricultură și Pescuit, 9-10 decembrie 2024

Bruxelles: Consiliul Agricultură și Pescuit, 9-10 decembrie 2024

08 decembrie 2024 - 08:16

O politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri. Consiliul va informa noul comisar pentru agricultură și sectorul alimentar cu privire la rezultatul discuțiilor care au avut loc în octombrie cu privire la o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri și la concluziile aferente ale președinției.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Alături de cele peste 50 de maşini şi echipamente agricole expuse la Agriplanta, Titan Machinery România a prezentat cele mai noi şi moderne tehnologii pentru agricultura de precizie şi irigaţii. De asemenea, cel mai mare model din gama Puma - 260 AFS Connect a fost prezentat în premieră în România.

Interviu cu Bogdan Constantin, PR & Communication specialist Titan Machinery România.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La cumpărături

La cumpărături
Un tip făcea cumpărături într-un supermagazin cu un cărucior în care era şi băieţelul său de doi ani. Detalii