Capitalizarea agricultorilor

Ce am constatat cu ocazia documentării respective? Faptul că, în ciuda unor dificultăţi inerente, totuşi, în România se construiesc silozuri. Şi nu numai de către companii străine, ci şi de către producătorii atutohtoni. Un lucru dădător de mare speranţă, după părerea mea.


Fără să am în faţă o statistică a evoluţiei numărului de silozuri, din analiza efectuată rezultă că lucrurile se mişcă în direcţia bună. Astfel, mai nou, vedem că nu numai brandurile,  gen Cargill,  se încumetă la asemenea investiţii, ci şi firme mai mici, de provincie. Ce înseamnă acest lucru? Un semnal bun: acela că românii, fie ei producători agricoli ori traderi, au început să se capitalizeze. Nu oricine îşi permite să-şi facă planuri de silozuri, nu-i aşa?  Fără minimum patru, cinci sute de mii de euro, n-are nici un rost să visezi la silozuri, asta ca să dau un exemplu orientativ. O unitate cu o capacitate de 10.000 de tone, ridicată pe un teren viran, de la zero, poate ajunge până la două milioane de euro. E drept, cu tot cu utilaje şi aparatura de ultimă generaţie. Sigur, pot fi şi situaţii mai ieftine. Cum a fost cazul unui întreprinzător care a recondiţionat un spaţiu mai vechi, dar şi aşa tot baţi către un milion de euro, pentru 10000-15000 de tone.

Ideea este că, iată, românii se capitalizează. Ca să poţi pune jos câteva sute de mii de euro nu e de ici de colo. Comparând cu câţiva ani în urmă, când un fermier din zece erau pe plus, astăzi avem o altă perspectivă. Până la urmă, ca să poţi împrumuta bani din bancă trebuie să probezi o anumită solvabilitate. De asemenea, fondurile structurale se acordă numai celor eligibili, ceea ce semnifică, din nou, îndeplinirea unor condiţii.

Ce vreau să spun prin asta? Că investiţii care până mai ieri păreau de domeniul irealului ajungem să le vedem peste drum. Şi că, în consecinţă, agricultorii români par pregătiţi să atingă un alt nivel de performanţă.

Pentru agricultura autohtonă, pentru noi, ca naţie, dacă doriţi,  este deosebit de important să dăm cât mai multă valoare adăugată grânelor. Una este să vinzi grâul, alta să vinzi pâinea. Dar cel mai rentabil este să valorifici carnea, direct pe galantar. Sigur, într-o astfel de logică, silozurile nu reprezintă decât punctul de pornire, însă unul deosebit de important. Pot continua cu unităţile de procesare, abatorizare, până la valorificarea finală către consumator. Numai aşa se poate face dintr-o sută de euro, trei, patru, cinci, şase, şapte sute de euro, şi aşa mai departe.