Producţia medie de cereale şi de rapiţă recoltată în 2014 în fermele din judeţul Olt este mai mare faţă de producţia anilor anteriori, însă preţurile sunt atât de mici încât fermierii ar putea fi în situaţia de a nu-şi acoperi costurile, afirmă şefului Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Dan Bărăgan.
Potrivit directorului DAJ Olt, la începutul lunii iulie, campania de recoltare a orzului este aproape de finalizare şi a început şi recoltarea grâului şi rapiţei, producţiile sunt de până la 5 tone/ha la orz şi grâu şi până la 3,5 tone/ha la rapiţă.
„Recoltarea orzului este aproape finalizată, s-a recoltat pe o suprafaţă de 16.000 hectare, cu o producţie între trei şi cinci tone la hectar şi o producţie medie de 3,5 tone pe hectar. Fermierii au început să recolteze şi rapiţa şi grâul şi ar putea încheia campania de recoltare a grâului în următoarele trei săptămâni, dacă vremea va permite acest lucru. A fost recoltată rapiţa pe o suprafaţă de 2.500 hectare, cu producţii între două tone şi 3,5 tone, grâul pe o suprafaţă de 10.000 hectare, cu o producţie medie de 3,5 tone pe hectar, dar sunt fermieri care au obţinut şi trei tone, dar şi alţii care au avut producţie de cinci tone pe hectar”, a spus Bărăgan, citat de Agerpres.
Acesta a apreciat că producţiile sunt mai mari faţă de anul trecut, cât şi faţă de media ultimilor trei ani, iar calitatea recoltelor este „acceptabilă”. Bărăgan a afirmat că în următoarele trei săptămâni ar putea fi încheiată campania de recoltare a grâului dacă ar ploua mai puţin decât în săptămânile precedente. „Din cauza ploilor din ultimele săptămâni, unii fermieri au intrat să recolteze şi dacă a fost terenul mai moale şi cu umiditate în cultură. În trei săptămâni se poate încheia recoltarea grâului. Depinde şi de vreme, de cât va ploua”, a spus şeful DAJ Olt.
Producţie contractată deja, la preţuri foarte mici
De asemenea, mare parte din cantitatea de cereale obţinută anul acesta fost deja preluată de marile firme din domeniu, fapt ce arată că recoltele sunt corespunzătoare calitativ.
O problemă pentru fermieri o reprezintă preţurile oferite pentru orz, grâu şi rapiţă, care nu depăşesc la orz 0,6 lei/kilogram, la grâu 0,7 lei pe kilogram şi la rapiţă 1,4 lei/kilogram, fiind mai mici decât costurile de producţie.