În luna iulie culesul nu mai este atât de intens, iar activitatea de ouat a mătcilor nu mai este la nivelul atins în luna iunie.
De aceea, puterea familiilor începe să scadă văzând cu ochii, cantitatea de puiet se reduce din ce în ce mai mult, creşterea trântorilor aproape că a încetat, aceştia fiind în unele cazuri izgoniţi de pe faguri şi grupaţi pe fundul stupului. În unele familii, de regulă dintre cele puternice, care nu au roit în perioada anterioară, apar 4-5 botci mari, frumoase, în partea de jos a unor faguri cu puiet, în familii urmând a avea loc schimbarea liniştită a mătcilor.
Mătcile tinere „îşi iau în primire” familiile
După împerechere, mătcile tinere, rămân în familii, convieţuind cu cele bătrâne şi depunând ouă uneori pe aceeaşi latură a fagurilor, una lângă alta, după care cele bătrâne dispar, iar cele tinere duc mai departe viaţa familiilor. Asemenea familii trebuie luate în evidenţă, făcându-se evaluarea calităţii lor şi după alţi indicatori: productivitate, uniformitatea culorii la albine, agresivitate, rezistenţă la boli şi la iernat etc., în vederea selecţionării lor în grupul de prăsilă.
Între timp, continuă valorificarea culesurilor existente: tei, floarea-soarelui, zburătoare, mană de brad etc. În unele locuri, de la buruienile crescute pe terenurile necultivate se mai obţin mici culesuri de nectar şi de polen, care ajută la menţinerea familiilor de albine în stare activă, ba chiar le permite să facă acumulări de miere şi de păstură.
În această perioadă este de preferat să nu se facă înlocuirea mătcilor bătrâne cu altele tinere. Acceptarea este foarte grea şi există riscul ca familiile să rămână mult timp fără matcă, unele ajungând chiar să se bezmeticească. Dacă totuşi situaţia o impune şi înlocuirea mătcii bătrâne este absolut necesară, se va căuta ca matca tânără să fie introdusă prin unificarea roiului în care a fost crescută cu familia de bază, iar dacă matca este procurată de la un centru de creştere a mătcilor (în cuşcă doar cu albine însoţitoare), este bine ca mai întâi să se formeze cu matca respectivă un roi pe 1-2 faguri cu puiet şi cu albină tânără şi apoi, împreună cu roiul respectiv, să se introducă în familia de bază.
Mai multe detalii cu privire la situaţia apiculturii în luna iulie puteţi citi în revista Ferma – iunie 2014!