Acum când recoltele acestui an sunt strânse în hambare şi culturile înfiinţate pentru anul viitor sunt răsărite, cei mai mulţi agricultori privesc cu bucurie spre roadele trudei de un an, dincolo de nemulţumirea că preţul de valorificare a produselor este nedrept, cu mult sub efortul depus.
Recoltele din acest an au fost bune, semn că şi fermierii noştri au învăţat că recolte bune obţin doar cei care respectă toate verigile tehnologiilor de cultivare. Micii fermieri, fără putere economică, oricât de ajutaţi au fost de natură, fără bani pentru a-şi asigura sămânţă din verigi superioare, îngrăşăminte şi pesticide de calitate şi în cantităţi suficiente, au obţinut recolte care, la preţul actual, nu le acoperă munca şi investiţiile, altfel spus, au lucrat un an degeaba.
Soluţia lor pentru viitor este asocierea în structuri viabile, cu posibilităţi financiare de a investi în dotarea tehnică, pentru a deveni capabile să facă faţă concurenţei nemiloase existente pe piaţa comunitară.
Ogoarele de toamnă au beneficii multiple
În pragul iernii, suprafaţa de teren arabil destinată culturilor de primăvară încă nu este arată în totalitate, aspect îngrijorător, deoarece frecvenţa anilor secetoşi este din ce în ce mai mare şi ştim cu toţii cât de important este să acumulăm în sol, în această perioadă, cât mai multă apă, fapt posibil numai în solul arat.
Folosiţi fiecare fereastră bună de lucru pentru efectuarea ogoarelor, baza recoltelor bogate în anul următor.
Tot mai mulţi fermieri renunţă la arătură în favoarea lucrării solului fără întoarcerea brazdei, cu utilaje cu productivitate de 2-4 ori mai mare faţă de arătură, care reduc astfel consumul de motorină la jumătate.
Controlul culturilor semănate în toamnă
Parcelele semănate şi răsărite cu culturi de toamnă, înainte de intrarea în iarnă, trebuie parcurse pe diagonala lungă, prilej cu care se fac observaţii privind:
- uniformitatea răsăririi şi numărul de plante rărăsite la unitatea de suprafaţă;
- starea fitosanitară, pentru identificarea eventualelor atacuri de boli, dăunători sau de rozătoare şi pentru a lua urgent măsurile care se impun;
- corectarea eventualelor greşuri de la semănat şi reînsămânţarea acestora.
Mai multe detalii cu privire la starea culturilor la intrarea în iarnă puteţi citi în revista Ferma – noiembrie 2013.