SUBVENȚIE 140 EURO/HA! Maramureșul se mândrește cu cele mai multe pajiști de înaltă valoare naturală. Fermierii de aici pot accesa măsura 10 agro-mediu și climă, pachetul 1 - pajiști cu înaltă valoare naturală. Subvenția pe hectar pentru aceste pajiști este de 142 de euro.
Principalul pachet din măsura 10 este pachetul I – pajişti cu înaltă valoare naturală – al cărui cuantum pe unitatea de suprafaţă / hectar este de 142 euro. În Regiunea de Nord-Vest, pe cele şase judeţe, sunt eligibile 181 de UAT-uri, cele mai multe fiind în judeţul Maramureş – 55. Deci în toate aceste administraţii, fermierii care au suprafeţe agricole pe care le exploatează pot aplica pentru pachetul I. Numărul de fermieri din Maramureş care aplică pentru acest pachet se ridică la 6.807, cu o suprafaţă de 33.236 ha. Pachetul II – Practicile agricole tradiţional – are două variante: cu lucrări manuale şi cu lucrări cu utilaje uşoare. Cea cu lucrări manuale, pentru pajiştile utilizate ca fâneţe, are un cuantum stabilit, pe hectar, de 100 euro. În judeţul nostru, au aplicat 5.517 fermieri pentru acest pachet, cu 13.283 ha.
La varianta a doua, au fost 958 de fermieri, cu 1.877 ha teren. Vreau să spun că, în Maramureş, din cele 76 de unităţi administrativ-teritoriale, 55 sunt eligibile pentru acest pachet, deci numărul fermierilor beneficiari ar putea fi şi mai mare. Până în 2013, am avut peste 20.000 de fermieri care au aplicat pentru acest pachet. În acea perioadă, sumele absorbite prin APIA, din Fondul european de dezvoltare agricolă, au fost mari, judeţul nostru fiind unul predominant cu acest specific, unde suprafaţa de pajişti reprezintă peste 73% din suprafaţa agricolă a noastră, a declarat Florin Urs, directorul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Maramureș, pentru Graiul Maramureșului.