Grâul, orzul şi rapiţa de toamnă au evoluat bine şi „pentru data la care ne aflăm sunt în grafic”, spun fermierii.
În Argeş, plantele vegetează bine, rapiţa este superbă. Galbenul a pus stăpânire pe ogoarele fermierilor argeşeni. Mihai Ion, preşedintele societăţii Ceres Mirosi din judeţul Argeş, ne-a spus că „dacă ne raportăm la timpul care a fost, stăm în general bine cu culturile noastre. Plantele vegetează bine, rapiţa a înflorit şi este chiar superbă. A fost puţin forţată de vremea caldă, dar depinde şi ce hibrizi a cultivat fiecare. Comparativ şi cu alţi ani, nu este prea timpuriu. Şi să nu uităm că rapiţa are o perioadă mai lungă de înflorire, o să vedem aceste imagini frumoase cel puţin două-trei săptămâni. Sperăm să o ţină Dumnezeu şi să ne ferească de pericolele care mai sunt: o secetă accentuată sau grindină”, spune încântat agronomul. Acesta a programat deja valorificarea producţiei de rapiţă de pe o parte din cele 372 de hectare cultivate şi a încheiat un precontract la un preţ bun. De asemenea, societatea pe care o conduce a reuşit să menţină în cultură, la un nivel bun de dezvoltare, cele 145 de hectare cultivate cu orz şi peste 800 de hectare însămânţate cu grâu.
Umiditatea este în parametri optimi
În ceea ce priveşte nivelul de umiditate din sol, fermierul argeşean se arată mulţumit. „Până acum, nivelul de umiditate este în parametri optimi, cu toate că şi-a spus cuvântul cantitatea mare de precipitaţii căzută anul trecut şi chiar în luna decembrie, când a fost de până la patru ori mai mare decât media”, ne-a spus Mihai Ion. Nici monitorizarea fitosanitară nu este de neglijat. Agricultorul susţine că deşi au fost temperaturi mai ridicate ziua, pe timpul nopţii acestea au scăzut simţitor şi nu au fost condiţii pentru a se dezvolta boli sau ca să apară dăunători.
Detalii privind starea culturilor în alte zone ale ţării găsiţi în revista Ferma, ediţia 1-15 mai 2015!