Adama
Vinasa Rompak

Mehedinţi: Calitatea grâului, afectată de ploile abundente

Publicat: 22 iulie 2014 - 14:34
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

În judeţul Mehedinţi, peste 15.000 de hectare cultivate cu cereale au fost afectate de întârzierea recoltării. Lucrările au fost sistate şi amânate în nenumărate rânduri de ploile frecvente.

Potrivit lui Mircea Ţârăi, consilier la Direcţia Agricolă şi Dezvoltare Rurală (DADR) Mehedinţi, situaţia a produs pagube însemnate agricultorilor, aceştia fiind nevoiţi să vândă kilogramul de grâu cu doar 65 de bani, preţ care nu poate acoperi costurile cu înfiinţarea şi întreţinerea culturii. „În zonele unde secerişul s-a încheiat s-a obţinut inclusiv o producţie de cinci tone la hectar. Mai sunt însă de recoltat peste 15.000 de hectare. De pe acestea, vor fi recoltate în jur de 1,5 tone la hectar. Vina o poartă grindina şi ploile abundente”, a precizat Ţârăi, pentru Agerpres.

recoltat_b

Reprezentantul DADR a arătat că grâul mehedinţenilor care urmează să ajungă în depozite după acaestă dată va fi de calitate proastă, fiind destinat furajelor.
Conform statisticilor, în judeţul Mehedinţi, producţia la orz a fost de 3.200 kilograme la hectar, la mazăre - 1.700 kilograme la hectar, iar la rapiţă - 2.400 de kilograme la hectar.

Vizualizat: 1425 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Strategii eficiente pentru combaterea buruienilor în culturile de cereale din România și Republica Moldova

Strategii eficiente pentru combaterea buruienilor în culturile de cereale din România și Republica Moldova

06 august 2024 - 18:37

Schimbările climatice aduc cu ele provocări semnificative pentru fermieri, iar în ultimii ani, România și Republica Moldova s-au confruntat cu o serie de fenomene extreme, precum secetă severă și variații mari de temperatură. Aceste condiții au afectat culturile de cereale păioase, făcând și mai dificilă gestionarea buruienilor care concurează pentru resursele limitate de apă și nutrienți.

Cu ce preț se vinde grâul din România în Egipt!

Cu ce preț se vinde grâul din România în Egipt!

24 august 2023 - 13:26

Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt, entitatea responsabilă pentru achiziţiile strategice de grâu în numele statului egiptean, a cumpărat o cantitate de 60.000 de tone de grâu din România, la o licitaţie internaţională.

Fermierul Muscă: Ca să mai reduc pierderile, folosesc o mare parte din grâu ca furaje la fermele de animale!

Fermierul Muscă: Ca să mai reduc pierderile, folosesc o mare parte din grâu ca furaje la fermele de animale!

26 iulie 2023 - 08:24

Unul dintre cei mai mari fermieri din vestul ţării, Dimitrie Muscă, a declarat, pentru Agerpres, că doar la rapiţă a reuşit să facă profit în acest an, datorită unei producţii bune.

Rusia nu vrea să prelungească acordul privind coridorul cerealelor la Marea Neagră

Rusia nu vrea să prelungească acordul privind coridorul cerealelor la Marea Neagră

05 iulie 2023 - 11:09

Rusia nu va accepta o propunere de compromis şi cere ca banca agricolă de stat - Rosselhozbank să fie reconectată la sistemul global de plăți SWIFT pentru a preveni sistarea acordului privind coridorul pentru cereale la Marea Neagră. Cu 13 zile rămase până la expirarea acordului prin care a permis Ucrainei să exporte cereale din porturile sale de la Marea Neagră, Moscova declară că nu s-au înregistrat progrese în niciuna dintre cererile sale, inclusiv problema bancară.

Turcia - principalul importator de grâu rusesc

Turcia - principalul importator de grâu rusesc

04 iulie 2023 - 13:09

În actualul sezon, în perioada 1 iulie 2022-30 iunie 2023, exporturile rusești de grâu au raportat o creștere de 51% față de aceeaşi perioadă a sezonului trecut, potrivit datelor analizate de Agricensus. În ciuda situaţiei geo-politice dificile, Rusia a exportat cel puțin 44,7 milioane de tone de grâu, deoarece țara a beneficiat de stocuri uriaşe, o producție record şi logistica pentru trasportul maritim a unui volum mare. În ciuda lipsei de date oficiale privind livrările ruse de cereale, şi alte surse confirmă datele privind livrările mari la export, pe fondul prețurilor internaţionale scăzute.

USDA - prognoză record pentru viitoarea recoltă de grâu

USDA - prognoză record pentru viitoarea recoltă de grâu

12 iunie 2023 - 18:39

În raportul din iunie, USDA a crescut brusc previziunile privind producția, consumul și stocurile de grâu din sezonul 2023/2024. Un astfel de raport „bearish” ar fi putut prăbuși cotațiile bursiere pentru grâu cu 3-5%, cu toate acestea, din cauza unei discrepanțe mari între estimările analiștilor şi situaţia din piaţă, prețurile aproape nu s-au schimbat. În două luni, cotațiile grâului au scăzut cu 6-8% până la cele mai reduse niveluri din 2021, iar prognozele privind recoltele din SUA rămân la nivelul anilor 2021 și 2022.

SUA importă grâu din Europa!

SUA importă grâu din Europa!

18 mai 2023 - 12:18

Care este țara din UE care a exportat deja aproape 80.000 de tone de grâu în SUA, după ce seceta a dus la o creștere mare a prețurilor grâului pe piața nord-americană. 

Creşte ritmul exporturilor de grâu

Creşte ritmul exporturilor de grâu

24 noiembrie 2022 - 14:52

Ritmul exporturilor franceze de grâu a fost unul neobişnuit de rapid în acest sezon deoarece, pe fondul invaziei rusești în Ucraina, utilizatorii finali au căutat surse alternative de aprovizionare. În perioada 1 iulie - 21 noiembrie 2022, Franţa a exportat 6,3 milioane de tone de grâu, adică cca. 65% din potențialul său de export pentru actualul sezon, potrivit datelor Comisiei Europene și a statisticilor portuare. Acest volum al exporturilor este 75% mai mare față de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar și față de media intervalului din ultimi trei ani.

USDA: Cât vor fi producția mondială și stocurile de grâu în acest sezon!

USDA: Cât vor fi producția mondială și stocurile de grâu în acest sezon!

16 noiembrie 2022 - 11:34

Care sunt cele mai recente estimări ale Departamentului american al Agriculturii (USDA) privind producția mondială și stocurile de grâu la finalul acestui sezon. 

Franţa va exporta mai mult grâu şi mai puţin porumb

Franţa va exporta mai mult grâu şi mai puţin porumb

13 octombrie 2022 - 10:54

Agenția agricolă FranceAgriMer a majorat prognoza pentru exporturile de grâu moale francez în afara UE, în timp ce exporturile către statele UE au fost revizuite ușor în scădere. Exporturile franceze de grâu către țările din afara UE sunt estimate la 10,1 milioane de tone, cu 100 mii tone mai mult decât în raportul precedent şi cu 15,1% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. În acelaşi timp, exporturile către statele membre ale UE au fost revizuite în creștere cu 60 mii de tone, până la 7,07 milioane de tone, cu 11,9% mai puţin față de aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost publicate în raportul lunar FranceAgriMer, din 12 octombrie.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii