Dacă adesea erau primii la recoltat, de această dată fermierii din judeţul Teleorman au fost ţinuţi pe loc de ploile frecvente. În plus, cei care nu au posibilităţi de păstrare a recoltei sunt nevoiţi să vândă la preţuri foarte mici.
“Din cele aproximativ 700 de hectare de grâu cultivate, nu am recoltat mare lucru până la 5 iulie, poate nici 5% din cât avem programat, din cauza ploilor”, ne-a declarat Nicolae Petculescu, din localitatea Băbăiţa, la începutul acestei luni. Fermierul va vinde producţia imediat după recoltare, chiar dacă preţurile sunt mult sub aşteptări. “Pentru că nu avem condiţii de depozitare vom vinde recolta la preţurile astea foarte mici. Grâul se vinde cu 0,58 – 0,62 lei/kg, în funcţie şi de calitate, primim 62 de bani pe kilogram dacă grâul este foarte bun, dar nu prea mai este grâu foarte bun, pentru că a fost afectat de umiditate”, a precizat acesta.
În luna august a acestui an, România va livra Egiptului 120.000 de tone de grâu. Preţul de achiziţie este de circa 252 dolari/tonă, ţinând cont de faptul că tranzacţia a fost încheiată în a doua jumătate a lunii iunie. Potrivit unui raport al GASC (General Authority of Supply Commodities) dat Comisiei Europene, tot în august Rusia va livra Egiptului 60.000 tone de grâu, iar Turciei 125.000 de tone, preţul variind între 264 şi 284 de dolari pe tonă.
Mai multe detalii privind producţia şi preţul grâului puteţi citi în revista Ferma – iulie 2014!