”Probabil următoarea criză va fi una alimentară, iar România trebuie să se pregătească pentru asta. Agricultura nu se poate delocaliza, de aceea este un sector sigur pe viitor şi trebuie să ţinem cont de acest lucru”, a spus Preşedintele Traian Băsescu la întâlnirea cu tema „Soluţii pentru scoaterea din criză a agriculturii româneşti şi absorbţia rapidă a fondurilor europene” care are loc la această oră la Bucureşti. Băsescu a mai spus că patronatele şi sindicatele din agricultură trebuie să găsească soluţii pe care Guvernul să le pună în aplicare.
Soluţiile prioritare menţionate de preşedinte sunt ”industrializarea” agriculturii sau, cu alte cuvinte, o industrie alimentară care să valorifice agricultura sub toate aspectele ei. ”Suntem producători de materie primă, dar nu reuşim să valorificăm producţia”, a mai spus Băsescu, citând statisticile care arată faptul că România a ajuns să importe 70 la sută din produsele agroalimentare consumate.
Preşedintele a mai menţionat şi cele 3,5 milioane hectare rămase nelucrate în 2008, numărul de 1,2 milioane fermieri, poate prea mare, ţinând cont că mulţi dintre aceştia practică o agricultură de subzistenţă şi necesitatea de a găsi soluţii pentru comasarea terenurilor agricole, dar şi pentru pentru producţia ecologică, România fiind pe locul doi, după Franţa, în ceea ce priveşte suprafaţa de teren ecologic, cu 4 milioane de hectare.
Viorel Matei: ”Soluţia este banul”
”Soluţia este banul, fără ban nu facem nimic”, a spus Viorel Matei, preşedintele FNPAR, la sfârşitul intervenţiei preşedintelui.
Masa rotundă cu tema „Soluţii pentru scoaterea din criză a agriculturii româneşti şi absorbţia rapidă a fondurilor europene” se desfăşoară, azi, 25 martie 2009, la Bucureşti din iniţiativa Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR) şi reuneşte reprezentanţi ai Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Bovine din România, Uniunii Crescătorilor de Păsări din România, Patronatului Român al Cărnii, Asociaţiei Profesionale Naţionale pentru Legume şi Fructe, Organizaţiei Interprofesionale Vie Vin, Cooperativei Muntenia şi ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură Agrostar, organizaţii reprezentative la nivel naţional, membre ale FNPAR.
FNPAR este singura organizaţie cu reprezentare directă a sectorului agricol la nivel european, fiind membru cu drepturi depline la COPA-COGECA-GEOPA şi EFFAT.