Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) estimează că aproximativ 20% din cele peste două milioane de hectare cultivate cu grâu vor fi afectate în acest an de volumul mare de precipitaţii. „Producţia va fi mai slabă, dar va fi asigurat necesarul intern”, a precizat totuşi ministrul Mihail Dumitru. Potrivit datelor MADR, după ce a fost recoltată 51% din suprafaţa cultivată, s-a obţinut o producţie totală de peste trei milioane de tone de grâu.
Valoarea pagubelor estimate, până în acest moment, în funcţie de cheltuielile efectuate de către producătorii agricoli, se ridica la 133,6 milioane lei. Din totalul suprafaţei afectate de inundaţii, respectiv 278.000 hectare, circa 26.000 hectare au fost compromise în totalitate. Grâul a fost distrus pe o suprafaţă de 110.462 hectare, rapiţa pe 56.612 hectare, porumbul şi sorgul pe 36.699 hectare, orzul şi orzoaica pe 16.537 hectare, floarea soarelui pe 11.202 hctare, iar păşunile şi fâneţele pe 23.802 hectare. Inundaţiile au mai afectat culturi de soia, cartofi, sfeclă de zahăr, dar pe suprafeţe mai mici.
În urma recoltării a peste 90% din suprafaţa cultivată cu orz, respectiv aproximativ 220.000 hectare, s-a obţinut 660.000 tone, în timp ce pentru 86% din suprafaţa cultivată cu rapiţă deja recoltată (500.000 hectare), s-a realizat o producţie de circa 815.000 tone.
Se scumpeşte pâinea?
Producătorii agricoli avertizează că pâinea s-ar putea scumpi, anul viitor, cu până la 30%, faţă de valoarea actuală. Una din cauze este aceea că fermierii din România preferă să ţină grâul în hambare, în speranţa că preţul pe tonă va creşte, sau să-l vândă peste hotare, în contextul în care oferta internă este sub cea de anul trecut.
Viorel Matei, preşedintele Ligii Asociaţiei Producătorilor Agricoli din România, a declarat că unica soluţie este importul de grâu. „O să ajungem să plătim cu cel puţin 20-30% mai mult, la pâine. O situaţie asemănătoare este şi în cazul culturilor de floarea-soarelui, astfel încât anul viitor, o să apară scumpiri şi la ulei”, a avertizat Viorel Matei.