Adama
Vinasa Rompak

Final SAPARD în România: aproape 4.500 de proiecte încheiate, 90% din fonduri absorbite

Publicat: 15 decembrie 2009 - 13:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a plătit în 10 decembrie a.c. ultimele sume de bani aferente Programului SAPARD (Programul Special de Preaderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală), în valoare de 10,38 milioane de euro.

Cu această ultimă tranşă de plată, Programul SAPARD se consideră a fi încheiat, iar România este una din puţinele ţări beneficiare de aceste fonduri care a avut o absorbţie aproape integrală, reuşind să utilizeze aproximativ 90% din fondurile alocate prin Program, mai precis, 1,34 miliarde de euro. Începând cu lansarea Programului în anul 2002 şi până în anul 2006 au fost contractate 4.457 de proiecte, cu o valoare totală de 1,36 miliarde de euro, potrivit datelor APDRP.

 

Investiţii de peste 2 mld. euro în agricultura românească

Conceput pentru a sprijini eforturile de aderare la Uniunea Europeană a ţărilor candidate din Europa Centrală şi de Est şi pentru a pregăti participarea acestora la Politica Agricolă Comunitară, Programul SAPARD în România a beneficiat de o alocare financiară în perioada 2000 - 2006 de 1,52 miliarde de euro, sumă ce trebuia plătită efectiv până la sfârşitul anului curent, după ce ţara noastră a obţinut din partea UE o prelungire cu un an a termenelor de plată.

Uniunea Europeană a alocat ţării noastre pentru acest Program 1,14 miliarde de euro, reprezentând 75% din totalul fondurilor publice, restul de 25% fiind suportat de Guvernul României, mai precis 356 de milioane de euro. În afară de această alocare, proiectele care au necesitat cofinanţare privată au atras fonduri, din partea beneficiarilor, de peste 800 de milioane de euro.

Cu alte cuvinte, în total, prin Programul SAPARD s-au putut investi în mediul rural aproximativ 2,2 miliarde de euro.

Programul SAPARD a fost implementat de către Agenţia SAPARD, până în anul 2006, apoi de către APDRP.

„Agenţia SAPARD a fost prima Agenţie de plăţi românească de nivel european, iar Programul SAPARD a constituit o şcoală atât pentru beneficiari, cât şi pentru instituţiile angrenate în impementarea lui”, a declarat Mihai Gavril Vădan, directorul general al APDRP.

Primele Măsuri de finanţare au fost lansate în august 2002: Măsura 1.1 Îmbunătăţirea prelucrării şi marketingul produselor agricole şi piscicole, Măsura 2.1 Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale şi Măsura 4.2 Asistenţă tehnică.

Interesul enorm pentru finanţarea infrastructurii rurale a dus la epuizarea întregii alocări aferente în mai puţin de 4 luni.Următoarele măsuri de finanţare - Măsura 3.1 Investiţii în exploataţiile agricole şi la Măsura 3.4 Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice pentru generarea de venituri şi activităţi multiple - au primit acreditarea în luna decembrie 2003 şi au contribuit la accelerarea absorbţiei şi a notorietăţii Programului SAPARD.

Totodată, a fost lansată şi Măsura 4.1 Îmbunătăţirea pregătirii profesionale.Ultima etapă din implementarea tehnică a Programului SAPARD a constituit-o anul 2006, când au fost acreditate ultimele Măsuri de finanţare: 1.2 Îmbunătăţirea structurilor în vederea realizării controlului de calitate veterinar şi fitosanitar pentru produsele alimentare şi protecţia consumatorilor, 3.2 Constituirea grupurilor de producători, 3.3 Metode agricole proiectate pentru protecţia mediului şi menţinerea peisajului rural şi 3.5 Silvicultură.

 

/apps/agroinfo/resources/images/0cb51e147c8b9bb9d50a89ec568dfc71_tabel-sapard.jpg

 

 

În cursul implementării Programului SAPARD au avut loc o serie de calamităţi naturale (inundaţii), iar Uniunea Europeană a finanţat refacerea proiectelor, contribuţia fiind de 100% din valoarea investiţiilor necesare.

Astfel, pentru proiectele calamitate au fost alocaţi 186,26 milioane de euro, fiind aprobate 120 de cereri de finanţare cu o valoare totală de 72,83 milioane de euro. Cele mai multe proiecte care au primit acest sprijin european au fost pentru Măsura 2.1 - 83 de proiecte şi pentru Măsura 3.1- 31 de proiecte.

 

Rezultatele Programului SAPARD

Industriei agroalimentare i-a fost alocată, prin Măsura 1.1 Îmbunătăţirea prelucrării şi marketingului produselor agricole şi piscicole din cadrul Programului SAPARD, suma de 379,51 milioane de euro, pentru acest domeniu fiind aprobate 491 de proiecte.

Beneficiarii au manifestat interes, în primul rând, pentru investiţii în unităţi de procesare a cărnii, pentru care au fost încheiate 198 de contracte de finanţare, pentru o capacitate de procesare a 1.134.901 tone de carne pe an. Dintre aceste 198 de proiecte, 105 au vizat abatorizarea, iar restul procesarea, în special a cărnii mixte.

În sectorul procesării laptelui au fost contractate 91 de proiecte, reprezentând capacitatea de colectare şi procesare a peste 9,5 milioane de hectolitri de lapte pe an.

Industria vinului adună 44 de proiecte contractate, investiţiile în prelucrarea peştelui şi a produselor piscicole, 15. Singurul proiect contractat pentru investiţia în procesarea plantelor textile are o valoare publică de 840.000 euro, dar sunt 66 de proiecte pentru prelucrarea cerealelor şi 3 proiecte pentru seminţele oleaginoase. 

Pentru Măsura 1.2 Îmbunătăţirea structurilor în vederea realizării controlului de calitate, veterinar şi fitosanitar pentru calitatea produselor alimentare şi pentru protecţia consumatorilor au fost alocate 37,79 milioane euro.

Proiectele aprobate depăşesc alocarea financiară, acestea fiind în număr de 20 şi cumulând o valoare publică de 37,97 milioane euro. Completarea sumei pentru finanţarea acestor proiecte s-a realizat prin realocarea de către Comisia Europeană a unor fonduri SAPARD neutilizate în cadrul altor Măsuri.

Investiţiile privesc 17 laboratoare sanitar-veterinare, 2 laboratoare de control fitosanitar şi un laborator de control al calităţii produselor alimentare. În toate aceste unităţi se pot realiza aproximativ 2.310 de analize de mare acurateţe.

Măsurii 2.1 Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale i-au fost alocate 678,16 milioane euro, proiectele aprobate fiind 854 la număr şi totalizând o valoare publică (contribuţie SAPARD) de 674,47 milioane euro.

Cele mai multe contracte de finanţare au fost semnate pentru 442 de proiecte de modernizare a peste 2.820 de km de drumuri comunale. Alimentarea cu apă în sistem centralizat, în zonele rurale, a însemnat 292 de proiecte contractate, în urma cărora au fost construite 5.384 de kilometri de conducte, deservind peste 1 milion de locuitori.

Pentru canalizări în sistem centralizat din zonele rurale există 91 de proiecte aprobate, cu o valoare publică de 79 de milioane euro care deservesc aproximativ 350.000 de locuitori. În acelaşi timp, au fost aprobate 24 de proiecte pentru construirea sau modernizarea infrastructurii de prevenire şi protecţie împotriva inundaţiilor, valoarea finanţării SAPARD fiind de 43 de milioane euro.

Investiţiile în exploataţii agricole au beneficiat, prin Măsura 3.1, de un sprijin financiar de 259 milioane euro, fiind aprobate 1.935 de proiecte. Dintre aceste investiţii, 596 au fost iniţiate de către fermieri cu vârsta sub 40 de ani.

Prin Măsura 3.1 au fost achiziţionate 8.648 de tractoare care pot deservi aproape 8 milioane de hectare. De asemenea, au fost cumpărate, cu bani europeni, 9.894 de capete de animale, dintre care 9.000 de ovine sau caprine, 724 de vaci de lapte şi 170 de porci.

 

/apps/agroinfo/resources/images/a8cf7960c891032f4f6a5de588ceabf6_tabel-sapard2.jpg

 

Măsura 3.2 Constituirea grupurilor de producători a avut alocată o sumă de 1 milion de euro, fiind aprobate 3 proiecte care cumulează o valoare publică de 75 de mii de euro.    

Măsurii 3.4 Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice care să genereze activităţi multiple şi venituri alternative i-au fost alocate 84,22 milioane de euro, sumă care a completat finanţarea a 1.063 de proiecte.

Turismul rural şi alte tipuri de activităţi turistice în spaţiul rural au adunat 633 proiecte. Valoarea totală a contribuţiei publice a acestor contracte de finanţare din sectorul turismului rural şi al celorlalte activităţi turistice este de aproximativ 55 milioane euro.

Pentru investiţii în acvacultură au fost semnate 17 contracte, iar pentru activităţile meşteşugăreşti s-au contractat 18 proiecte. Prin Măsura 3.4 au mai fost realizate proiecte de investiţii în domenii precum sericicultura, apicultura, creşterea melcilor, cultivarea şi procesarea ciupercilor, procesarea fructelor de pădure şi de arbuşti fructiferi şi a plantelor medicinale şi aromatice.

Toate acestea însumează 330 de proiecte, dintre care apicultura a atras 213 investiţii.

Măsura 3.5 Silvicultură a avut la dispoziţie, prin SAPARD, 74,45 milioane euro, din care a finanţat 113 proiecte. Pentru realizarea de împăduriri s-au contractat 3 proiecte cu o valoare publică de 170.000 euro, în timp ce pentru modernizarea drumurilor forestiere au fost aprobate 75 de proiecte, cu o valoare de peste 100 de milioane euro.

Vizualizat: 924 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii