Adama
Vinasa Rompak

Peste 100 de tone de fructe de pădure din Maramureş merg la export în Germania

Publicat: 01 octombrie 2012 - 14:43
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

În această vară, peste 100 de tone de fructe de pădure au fost colectate de Direcţia Silvică Maramureş, întreaga cantitatea fiind contractată de un procesator german.

Cu toate că seceta prelungită şi lipsa precipitaţiilor a afectat în mod deosebit murele, căldura a fost favorabilă afinelor, porumbelor, socului negru şi fructelor din care se prepară ceaiurile bio. Procesatorul german achiziţionează fructe de pădure din judeţul Maramureş de aproape 25 de ani.
“Cele mai afectate de secetă au fost murele, însă recolta a fost mulţumitoare pe lângă afine, porumbe şi soc negru am reuşit să strângem peste 100 de tone de fructe de pădure. Întreaga cantitate a fost depozitată în incinta Centrului de Fructe de Pădure din oraşul Baia Sprie, unde fructele urmează să fie sortate, ambalate, cântărite şi depozitate în camere frigorifice până în momentul expedierii spre Germania”, a spus Marcel Cosma din cadrul Direcţiei Silvice Maramureş.

Potrivit acestuia, întreaga cantitate de fructe recoltată posedă certificat "bio" deoarece provine din culturi montane virgine, neinfluenţate de om. Anul trecut, Direcţia Silvică Maramureş a realizat din valorificarea fructelor pe piaţa europeană peste 130.000 de euro. Lipsa unei fabrici de procesare a fructelor de pădure obligă instituţia să exporte anual producţia adunată. sursa: Agerpres

Vizualizat: 3744 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Exporturile de miere, mai mici cu peste 50%!

Exporturile de miere, mai mici cu peste 50%!

19 noiembrie 2024 - 18:49

Exporturile de miere ale României au scăzut anul acesta cu peste 50% față de perioada similară a anului trecut.

Noi coeficienți calcul dimensiune ferme vegetale și zootehnice!

Noi coeficienți calcul dimensiune ferme vegetale și zootehnice!

18 noiembrie 2024 - 18:00

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea actualizată a Listei coeficienților standard output (Standard Output Coefficients), SOC 2020, care vor fi aplicați pentru a calcula dimensiunea economică a fermelor vegetale și zootehnice.

NOU Ordin MADR: Modificare condiții subvenții apicultori!

NOU Ordin MADR: Modificare condiții subvenții apicultori!

11 iunie 2024 - 23:46

Ministerul Agriculturii a modificat Ordinul privind criteriile de eligibilitate, documentele justificative, condițiile și modul de implementare a intervențiilor aferente sectorului apicol în perioada 2023-2027.

ANSVSA pune limită pentru micii producători: Vânzare directă maximum 300 litri de lapte pe zi!

ANSVSA pune limită pentru micii producători: Vânzare directă maximum 300 litri de lapte pe zi!

19 decembrie 2023 - 14:57

Un nou proiect de Ordin al ANSVSA stabilește reguli noi pentru vânzarea directă a produselor de origine animală obținute în ferme și stabilește limite privind cantitățile pe care producătorii le pot vinde direct către consumatori.

Punctajul minim pentru sprijinul AFIR vegetal și zootehnie!

Punctajul minim pentru sprijinul AFIR vegetal și zootehnie!

18 decembrie 2023 - 11:35

Care este punctajul minim cu care puteți lua bani de la AFIR pentru proiectele de investiții în zootehnie și în procesarea produselor agricole și pomicole.

Topul țărilor UE cu cei mai mulți stupi de albine: România, pe locul I!

Topul țărilor UE cu cei mai mulți stupi de albine: România, pe locul I!

22 mai 2023 - 07:22

În 2020, în fermele din Uniunea Europeană erau 8,1 milioane de stupi de albine, iar aproape 18,5% dintre aceşti stupi erau în România, arată datele publicate de Eurostat.

Secretar de stat MADR: Plan național de acțiune pentru dezvoltarea producției ecologice!

Secretar de stat MADR: Plan național de acțiune pentru dezvoltarea producției ecologice!

29 martie 2023 - 08:25

România urmează să publice Planul național de acțiune pentru dezvoltarea producției ecologice, prin care își propune creșterea și diversificarea producției ecologice, anunță secretarul de stat MADR Sorin Moise. Acesta s-a întâlnit în data de 28 martie 2023, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu omologul său polonez, secretarul de stat Ryszard Bartosik.

Renumitul

Renumitul "jamón ibérico" din Spania este amenințat de criza climatică

08 februarie 2023 - 10:35

Prețiosul "jamón ibérico bellota" din Spania este amenințat de criza climatică, deoarece temperaturile în creștere și precipitațiile scăzute pun în pericol un ingredient-cheie în alimentației porcilor - ghinda. Scăderea producţiei de ghindă, dar și a prețului jambonului au dus anul trecut la o reducere cu 20% a producției de "jamón ibérico" în regiunea Extremadura.

Larva gândacului de bălegar devine

Larva gândacului de bălegar devine "aliment" oficial

20 ianuarie 2023 - 10:37

Pentru pofiticioşii de insecte, încă o veste bună vine de la Comisia Europeană: larvele de gândac de bălegar (Alphitobius diaperinus) au primit aprobarea pentru comercializare, după ce Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a inclus acestă insectă pe lista alimentelor pentru comercializare şi consum uman. Astfel, larva gândacului de bălegar este cea de-a patra insectă al cărei consum este permis în Uniunea Europeană din 2018, după viermii de făină, lăcustele migratoare și greierii de casă.

Criză pe piaţa laptelui ecologic din Franţa

Criză pe piaţa laptelui ecologic din Franţa

15 ianuarie 2023 - 13:31

Pentru prima dată, în 2022, vânzările de lapte ecologic au scăzut în Franţa. Se pare că acest lucru se întâmplă deoarece nu mai există suficientă cerere din partea consumatorilor.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii