ANUNȚ PETRE DAEA LA CONFERINȚA LAPAR! Am spus că până la 31 martie 2017 dăm toate subvențiile cu excepția situațiilor neclare. Așa a fost, a spus ministrul agriculturii, Petre Daea, la Conferința LAPAR, organizată marți, 23 mai, în București.
V-am spus că pe 23 februarie dăm drumul la prima plată la subvenții, pentru ajutorul național tranzitoriu, sunt 844 de beneficiari. Am spus pe 28 februarie, nu a fost pe 28 februarie, a fost pe 23 februarie. Am spus că pe data de 10 martie începem să dăm sprijinul cuplat, s-a realizat, am început să dăm acest sprijin pe data de 8 martie.
Am discutat cu președintele dumneavoastră (Laurențiu Baciu n.r.), vă dezvălui faptul că discut aproape zilnic, căutându-mă sau căutându-l, întrebându-mă sau întrebându-l. Răspunsul la întrebările zilei le dai cu oamenii zilei. (...)
Am spus că până pe data de 31 martie, și m-am exprimat în așa fel încât am dat ocazia la presă să-mi prindă în imaginea zilnică, prin imaginația lor, acele frânturi în raportul pe care l-am dat în Guvernul României spunând foarte clar că în România, până la 31 martie, toate subvențiile vor fi plătite cu excepția situațiilor neclare. Așa a fost! Iată de ce spuneam că urmăresc pas cu pas, zi de zi, ceas de ceas și loc de loc, merg în țară săptămânal și duminica, și noaptea, le-a spus ministrul agriculturii, Petre Daea, fermierilor prezenți la Conferința LAPAR.
Petre Daea i-a și lăudat pe agricultori pentru răbdarea și cumințenia cu care au ascultat discursurile, unele dintre ele mult prea diluate. Arareori vezi o sală împlinită, o sală liniștită, o sală atentă și asta se poate întâmpla în România doar cu fermierii români.
Șeful de la Agricultură a mai spus că în momentul în care a preluat mandatul a spus echipei din Ministerul Agriculturii: Fermierul trebuie ajutat și nu încurcat. Trebuie iubit și nu hulit.