AVEȚI O ÎNTREBARE PENTRU ȘEFUL APIA? Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, a declarat la o emisiune B1 TV, miercuri, 20 noiembrie 2019, că încurajează fermierii români să interacționeze cu angajații APIA, să le pună întrebări despre plăți sau orice altă problemă legată de plăți.
Fermierii au așteptări mari de la noi și trebuie să găsim întotdeauna cele mai bune soluții și să luăm cele mai bune decizii astfel încât fermierii să beneficieze de cele mai bune oportunități de subvenționare și de acordare a sprijinului la termen. Așa cum am mai spus,
APIA a venit în sprijinul fermierilor permanent prin informările pe care le realizăm, atât pe siteul propriu, pe pagina de Facebook unde încercăm să răspundem tuturor întrebărilor pe care ni le adresează fermierii, chiar încurajez fermierii să interacționeze cu noi, să ne expună situațiile cu care se confruntă astfel încât să putem preîntimpina pe viitor orice fel de problemă, a declarat șeful APIA, la B1 TV.
AGROINFO este prima publicație care a dezvăluit, în martie 2017, că APIA a creat pe pagina sa oficială un forum, o linie directă cu fermierii unde aceștia pot adresa întrebări despre plata subvențiilor. Din păcate, una era reclama și alta, realitatea. Degeaba ne-am bucurat și noi și fermierii de descoperire. Chiar redactorii noștri și-au creat un cont pe acest forum ca să vedem cum funcționează. Angajații APIA care se ocupă de gestionarea paginii nu răspund întrebărilor fermierilor. Nu pricepem de ce se cheamă forum. Nici într-un caz nu răspund despre problemele, piedicile ivite la plata subvențiilor. Pe acest forum online sunt postate doar materiale de informare despre schemele de plăți. Așadar, cam aceleași informații din ghidurile APIA.
VEZI DETALII AICI: FERMIERII AU LINIE DIRECTĂ CU APIA!
Miercuri, 20 noiembrie 2019, șeful APIA declară că încurajează fermierii să interacționeze cu APIA. E posibil ca rigiditatea comunicării dintre APIA și fermieri să se fi înmuiat între timp, în ultimii doi ani, sau conducerea APIA crede că așa dă bine la televizor să spună că e deschisă comunicării cu fermierii. O să urmărim cu atenție pagina Facebook APIA, să vedem dacă, într-adevăr, li se răspunde fermierilor. Mulți dintre agricultorii care au și au avut probleme cu dosarele de subvenții, cu blocaje la plată, etc. ne-au spus că de câte ori au telefonat la APIA Aparat Central nu au trecut mai departe de portar. Omul de la ușa APIA le dădea răspunsuri. Noi spunem să mai acordăm o șansă conducerii APIA. Așa că, dragi fermieri, să curgă întrebările pe pagina APIA de pe Facebook!