Comuna Cărpiniş din judeţul Timiş a fost a doua locaţie aleasă anul acesta de Bayer CropScience România pentru a marca seria de acţiuni în câmp dedicată prezentării soluţiilor tehnologice pentru protecţia culturilor.
Peste 200 de fermieri au primit sfatul sfecialiştilor Bayer şi au urmărit evoluţia rapiţei, a grâului, porumbului, florii soarelui şi a orzoaicei de toamnă în loturile demonstrative.
„Am pregătit şase locaţii anul acesta pentru întâlnirea cu fermierii, iar cea de la Cărpiniş este o dovadă foarte clară că tipul acesta de activităţi este una din reţele de succes ale modelului nostru de business în România”, ne-a declarat Gabi Raviczki, director de marketing şi dezvoltare Bayer CropScience România.
Pe lângă deja consacratele produse pentru protecţia culturilor, fermierii bănăţeni au putut afla mai multe despre insecto-fungicidul Yunta Quattro, un produs nou dedicat tratamentului seminţelor de cereale, care combină două insecticide cu două fungicide.
O altă soluţie propusă de Bayer pentru protecţia cerealelor păioase este fungicidul Zantara, extrem de eficient în combaterea bolilor foliare la grâu şi orz. De asemenea, pentru cultura porumbului, erbicidul Merlin flexx se dovedeşte a fi un aliat de nădejde în combaterea buruienilor.
„Utilizând aceste tehnologii, fermierii pot miza pe producţii foarte mari, chiar şi în condiţiie acestui unui an, cu precipitaţii multe şi o presiune deosebită a bolilor, cum a fost cazul în special în zona de vest a ţării. Investiţia se justifică pe deplin, regăsindu-se în valoarea producţiei. De exemplu, în cazul culturii de orzoaică estimăm faptul că un tratament cu fungicid în plus aduce sporuri de producţie de 300 până la 800 de kilograme pe hectar”, a concluzionat Gabi Raviczki.
Mai multe detalii despre recomandările specialiştilor Bayer CropScience puteţi afla citind numărul din luna iunie al revistei Ferma.