Adama
Vinasa Rompak

Timiş: Evaziunea fiscală cu produse agroalimentare a atras amenzi de circa 310.000 de lei

Publicat: 08 decembrie 2011 - 11:09
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Autorităţile timişene au aplicat, în luna noiembrie, sancţiuni în valoare de aproape 310.000 de lei pentru evaziune fiscală cu cereale şi cu alte produse agroalimentare.

„S-au confiscat peste 37 de tone de porumb boabe, peste 13 tone de legume, 7,5 tone de fructe şi un mijloc de transport, la care se adaugă diferite cantităţi de ţigări, ciocolată şi produse de panificaţie. La aceste controale, care vor continua, efectuate de comisii mixte, este prezentă şi Instituţia Prefectului”, a declarat prefectul Mircea Băcală, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, până la finalul anului se vor intensifica aceste verificări.

o-gramada-de-bani_b

Prefectul a remarcat faptul că anii 2010 şi 2011 au fost cei mai „rodnici” sub aspectul amenzilor şi al confiscărilor de cereale din ultimii 22 de ani, acest lucru datorându-se faptului că s-au înmulţit controalele tematice în trafic, formându-se şi echipe mixte de control din care fac parte reprezentanţi ai mai multor instituţii militarizate şi fiscale, precum şi cei ai Prefecturii.
sursa: Agerpres

Vizualizat: 2199 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Scandia şi Salconserv ar putea relua exportul de produse din carne de porc în UE

Scandia şi Salconserv ar putea relua exportul de produse din carne de porc în UE

Marii producători sibieni de carne şi produse din carne de porc - Scandia Food şi Salconserv Mediaş au potenţialul de a-şi extinde activitatea în 2012, prin relansarea exportului, în urma deciziei Uniunii Europene, de a permite exportul intracomunitar de carne de porc, a declarat, Ioan Penţea, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitare Veterinare Sibiu (DSVSA).

Tabără: România ar putea exporta 100.000 de tone de carne de porc, într-o primă etapă

Tabără: România ar putea exporta 100.000 de tone de carne de porc, într-o primă etapă

Odată cu obţinerea acordului Comisiei Europene de a relua exporturile de carne de porc pe piaţa comunitară, potenţialul de export al României ar putea fi de cel puţin 100.000 de tone carne de porc, a declarat, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără.

Operaţiune Interpol şi Europol: Sute de tone de alimente neconforme confiscate în zece ţări

Operaţiune Interpol şi Europol: Sute de tone de alimente neconforme confiscate în zece ţări

Sute de tone de alimente şi băuturi contrafăcute şi neconforme, printre care şampanie, brânzeturi, ulei de măsline şi cafea, au fost confiscate în cadrul unei operaţiuni coordonate de Interpol şi Europol şi desfăşurate în 10 ţări.

Guvernul investeşte 28 de milioane lei pentru înfiinţarea Bursei de Peşte la Tulcea

Guvernul investeşte 28 de milioane lei pentru înfiinţarea Bursei de Peşte la Tulcea

Potrivit unei Hotărâri adoptate în şedinţa de marţi a Executivului, Guvernul va investi 28 de milioane lei din fonduri europene şi de la bugetul Ministerului Agriculturii pentru înfiinţarea Bursei de Peşte la Tulcea.

Carnea de porc din România merge din nou la export în UE

Carnea de porc din România merge din nou la export în UE

România va putea exporta carne de porc în ţările Uniunii Europene, începând cu 1 ianuarie 2012, decizia fiind aprobată marţi în unanimitate de statele membre, a declarat, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiş.

MFP renunţă la impozitarea micilor producători agricoli

MFP renunţă la impozitarea micilor producători agricoli

Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că va renunţa la propunerea de impozitare a tuturor micilor producători agricoli şi va lucra împreună cu Ministerul Agriculturii pentru a găsi alte soluţii de combatere a evaziunii fiscale din domeniu agricol, a declarat luni ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

Tabără: Impozitarea cu 16% a micilor producători ar putea bloca agricultura

Tabără: Impozitarea cu 16% a micilor producători ar putea bloca agricultura

Propunerea din noul Cod Fiscal, potrivit căreia toţi micii producători agricoli vor plăti impozit de 16% din veniturile nete nu poate fi aplicată, pentru că va bloca producţia internă, a declarat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, precizând că nu a fost consultat în privinţa modificării legislaţiei.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Alături de cele peste 50 de maşini şi echipamente agricole expuse la Agriplanta, Titan Machinery România a prezentat cele mai noi şi moderne tehnologii pentru agricultura de precizie şi irigaţii. De asemenea, cel mai mare model din gama Puma - 260 AFS Connect a fost prezentat în premieră în România.

Interviu cu Bogdan Constantin, PR & Communication specialist Titan Machinery România.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La cumpărături

La cumpărături
Un tip făcea cumpărături într-un supermagazin cu un cărucior în care era şi băieţelul său de doi ani. Detalii