START VERIFICAREA ÎN TEREN A FERMELOR DIN EȘANTIONUL DE CONTROL! Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început de la 1 iulie 2019 verificarea în teren a fermelor din eșantionul de control. Eșantionul extras la nivel național a fost transmis deja în fiecare județ, vestea bună fiind că anul acesta e mai mic acest eșantion cu 6.880 de ferme. Fermierii ne-au rugat să le spunem cum procedează APIA la controlul clasic în teren. AGROINFO a obținut un document APIA care explică această procedură.
ATENȚIE, FERMIERI! O fermă inclusă în eșantionul de control APIA poate fi verificată simultan de trei echipe de control, una de la APIA, a doua de la ANSVSA și a treia de la Autoritatea Fitosanitară.
După primirea eşantionului de control verificat şi aprobat de AFIR, controlul pe teren verifică la faţa locului conformitatea declaraţiei fermierului.
Controlul pe teren constă în verificarea la faţa locului a conformităţii declaraţiei fermierului, prin:
- identificarea parcelelor declarate de fermier în aplicația IPA online,
- încărcarea în GPS a datelor raster (imagine a localităţii) extrase din sistemul informatic şi blocurile fizice care fac obiectul controlului pe teren împreună cu vectorii shape a tuturor parcelelor declarate în aceste blocuri fizice digitizate în IPA - pentru a putea clarifica eventualele suprapuneri dacă fermierul participă la control și identifică parcela declarată într-o altă locație.
Metoda de măsurare prin digitizare se utilizează doar în cazurile în care limitele parcelei declarate de fermier (parcela digitizată) se suprapune cu limitele parcelei eligibile identificate pe teren. În caz contrar, se execută măsurarea parcelei cu echipamentul de măsurare GPS.
VERIFICAREA RESPECTĂRII NORMELOR DE ECO-CONDIȚIONALITATE
Verificarea beneficiarilor incluși în eșantionul de control privind respectarea condițiilor de eco-condiţionalitate,în anul de depunere al cererii de plată, se efectuează pe toate suprafetele deţinute de aceştia şi declarate în cererea SAPS.
Rezultatele obţinute în urma efectuării controlului pe teren privind identificarea și conformitatea suprafețelor declarate în cererea de plată, precum şi respectarea normelor privind ecocondiţionalitatea se vor completa în Raportul de control.
Fermierii au obligaţia respectării normelor de eco-condiţionalitate pe toată suprafaţa agricolă a exploataţiei şi pe tot parcursul anului calendaristic în cauză.
Nerespectarea de către fermieri a normelor de ecocondiţionalitate conduce la reducerea plăţilor sau excluderea de la plată, la una sau mai multe scheme de sprijin, pentru unul sau mai mulţi ani (conform art. 91, 97 şi 99 din Regulamentul (CE) nr. 1306/2013 şi în conformitate cu Ordinului MADR nr. 999/2016 privind aprobarea sistemului de sancţiuni privind ecocondiţionalitatea, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau circumstanţe excepţionale care au împiedicat respectarea acestor norme potrivit art. 2, alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 şi anume:
- decesul agricultorului;
- incapacitatea profesională de lungă durată a agricultorului;
- o catastrofă naturală de proporţii care afectează grav suprafeţele agricole ale exploataţiei;
- distrugerea accidentală a clădirilor destinate creşterii animalelor, aflate pe exploataţie;
- o epizootie care afectează parţial sau integral şeptelul agricultorului.
Exproprierea întregii exploataţii agricole sau a unei părţi a acesteia, dacă exproprierea respectivă nu ar fi putut fi anticipată.
Constatarea respectării sau nerespectării cerinţelor de ecocondiţionalitate se realizează prin acţiunile de control (administrativ şi control clasic ) desfăşurate de inspectorii APIA, respectiv ANSVSA, sau prin teledetecţie, conform prevederilor legislaţiei europene.
Potrivit legislaţiei europene şi naţionale, orice fermier care solicită plăţi în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin, trebuie să respecte aceste norme pe tot parcursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, indiferent de mărimea acestora (inclusiv pe cele nesolicitate la plată şi pe cele care nu mai sunt folosite în scopul producţiei).
Raportul de control întocmit de inspector, cuprinde o evaluare a cazurilor de neconformitate (nerespectare) pentru fiecare dintre cerinţele/normele aplicabile, pe baza criteriilor de „gravitate”, „amploare”, „persistenţă” şi „repetare” a neconformităţilor.
Normele privind ecocondiţionalitatea, sunt obligatorii pentru:
a) fermierii care solicită plăţi directe și fermierii care solicită ajutoare naționale tranzitorii în sectorul vegetal;
b) beneficiarii primelor anuale în cadrul măsurilor pentru împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite, plăţi de agromediu şi climă, sprijin pentru conversia la metodele de agricultură ecologică, sprijin pentru menţinerea practicilor de agricultură ecologică, plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice, plăţi pentru angajamente de silvomediu și măsuri de sprijin în sectorul pomicol;
c) fermierii care solicită sprijin prin măsura de restructurare/reconversie plantații viticole cu soiuri de struguri pentru vin;
d) fermierii care solicită plăţi prin alte scheme şi măsuri de sprijin din fonduri europene sau din bugetul naţional pentru care trebuie respectate normele de ecocondiţionalitate, în conformitate cu reglementările în vigoare.
Organismele responsabile cu efectuarea controlului privind respectarea de către fermieri a normelor de ecocondiționalitate, în raport cu domeniul de competenţă, sunt:
APIA - efectuează controlul şi supracontrolul cerinţelor legale în materie de gestionare privind apa şi biodiversitatea (SMR 1-3), şi bunele condiţii agricole şi de mediu privind apa, solul, peisajul şi nivelul minim de întreţinere a terenurilor (GAEC 1-7) din anexă;
ANF - (Autoritatea Naţională Fitosanitară) efectuează controlul asupra modului de aplicare şi respectarea dispoziţiilor legale de utilizare a produselor de protecție a plantelor şi a normelor tehnice în domeniul fitosanitar, respectiv SMR 10.
ANSVSA – (Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ), prin unităţile din subordine, efectuează controlul şi supracontrolul cerinţelor legale în materie de gestionare privind siguranţa alimentară (SMR 4 şi 5), identificarea şi înregistrarea animalelor (SMR 6-8), bolile animalelor (SMR 9) şi bunăstarea animalelor (SMR 11-13) din anexă.
Verificarea respectării normelor de ecocondiţionalitate în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri se realizează prin acţiunile de control, în raport cu domeniul de competenţă, desfăşurate de APIA şi ANSVSA.
În temeiul art. 94 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, „Statele membre se asigură că toate suprafeţele agricole, inclusiv cele care nu mai sunt exploatate pentru producţie, sunt menţinute în bune condiţii agricole şi de mediu”, selecţia parcelelor, din cadrul unei ferme supuse controlului la faţa locului, are în vedere şi controlul parcelelor nesolicitate la plată, pentru a se verifica respectarea eco-condiţionalităţii.
IMPORTANT! Aceste informații sunt extrase dintr-un document APIA pus la dispoziția AGROINFO.