BUGET PENTRU SUBVENȚIE, DEPĂȘIT CU MILIOANE DE EURO! Numărul fermierilor, care au solicitat ajutorul de minimis pentru tomate cultivate în spații protejate, a crescut spectaculos, iar Ministerul Agriculturii era cât pe ce să nu le dea banii la o parte dintre acești fermieri, chiar dacă ei sunt eligibili pentru încasarea subvenției. Guvernul a fost nevoit să mai scoată bani din buzunar.
Ministerul Agriculturii s-a trezit îngropat în cereri de la fermierii care solicită ajutorul de minimis de 3.000 de euro pentru 1.000 mp cultivați cu tomate în spații protejate și care obțin pentru comercializare o producție de minim 2 kg de tomate/mp. Toți sunt înscriși în Program, îndeplinesc condițiile, și toți vor să încaseze subvenția care li se cuvine. Bugetul alocat, pentru acest an, pentru plata acestui ajutor din agricultură a fost inițial de 40 de milioane de euro, dar a fost depășit cu peste 9 milioane de euro, anunța MADR, în octombrie 2018, când a arătat că o parte dintre fermieri nu-și vor primi anul acesta subvenția pentru tomate, suma pentru ei urmând să fie stabilită în bugetul de pe anul viitor. În noimebrie 2018, Ministerul Agriculturii s-a răzgândit și a decis că va plăti anul ăsta toți fermierii eligibili pentru subvenția la tomate. A modificat actul normativ prin care este instituit acest ajutor de minimis și a suplimentat suma pentru plata subvenției de 3.000 de euro.
Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în sumă de 220.021,4 mii lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei 47.838 mii euro, şi se asigură din bugetul pe anul 2018 repartizat de Ministerul Agriculturii, se arată în proiectul de hotărâre de Guvern, pe care MADR l-a publicat pe 19 noiembrie 2018, pe pagina sa oficială.
Acest proiect de act normativ care modifică HG nr. 943/2017 pentru aprobarea schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”, pentru anul 2018, a fost aprobat vineri, 7 decembrie 2018, de Guvern, în ședința săptămânală.
Pentru asigurarea fondurilor necesare aplicării schemei în anul 2018, prin actul normativ aprobat, se suplimentează suma aferentă ajutorului de minimis pentru produsul tomate în spații protejate, în vederea realizării plății tuturor solicitanților declarați eligibili în cadrul schemei. Astfel, suma alocată pentru anul 2018 va fi 220.021.400 lei.
Programul de susținere a produsului tomate în spații protejate, desfășurat în anul 2018, elaborat în baza Programului de Guvernare se află în al doilea an de implementare bucurându-se și anul acesta de un real succes în rândul producătorilor agricoli cultivatori de tomate în spații protejate, susține MADR, în comunicatul transmis pentru AGROINFO.