Adama
Agrilevante-30sept
AGRICOVER

Daea spune că la anul vom avea un Fond mutual în agricultură

Publicat: 27 octombrie 2022 - 18:06
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Prezent la Romexpo, unde zilele acestea se desfăşoară târgul INDAGRA, ministrul Petre Daea a dat de înţeles că există şanse ca de anul viitor fermierii să beneficieze în sfârşit de avantajele unui Fond mutual pentru gestionarea riscurilor din agricultură.

Petre_Daea-01_bSeceta este una dintre marile probleme cu care se confruntă fermierii români şi de cele mai multe ori pagubele nu pot fi recuperate, iar statul nu intervine pentru a despăgubi suprafeţele calamitate decât în anumite situaţii şi numai cu acordul autorităţilor europene. Există însă premizele ca lucrurile să se schimbe şi la noi.

"Apreciez voinţa asiguratorilor de a introduce în complexul de factori care afectează producţia agricolă şi acest fenomen de secetă, ceea ce este de interes naţional. Am făcut demersul pentru a subvenţiona o parte din poliţele de asigurare, lucru asimilat de către fermieri, pentru că prima dată s-au consumat toţi banii. Asta ne demonstrează faptul că seceta ne-a învăţat un pic minte să ne punem la adăpost", a declarat Petre Daea, precizând totodată că echipa sa lucrează la mecanismele necesare pentru ca Fondul mutual să devină funcţional de anul viitor.

Fermierii, constrânşi să plătească!

"O abordare paralelă în contextul acesta de asigurare a culturilor, ne dorim realizarea în viitor a unui mecanism stabil, în aşa fel încât să putem să apelăm la el în momentele grele, întrucât statul nu poate interveni tot timpul în sprijinul fermierilor cu bani de la buget. Pentru că nu poţi construi un buget pe riscuri, ci pe elemente care te conduce la realizarea obiectivelor. Motiv pentru care, zic eu, Fondul mutual va putea fi funcţional de anul viitor. Ministerul Agriculturii lucrează împreună cu specialişti şi fermierii pentru a face această instituţie care să vină în sprijinul fermierilor atunci când nevoia îi împinge. Construim acest mecanism, parţial din fondurile statului, dar va exista şi o parte contributivă a fermierilor", a explicat Daea.

Vizualizat: 1054 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

MADR: Ziua satului românesc!

MADR: Ziua satului românesc!

21 septembrie 2023 - 20:39

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită în perioada 22 -24 septembrie 2023, interval orar 9:00-19:00, la cea de-a treia ediție a „Târgului pâinii”, în cadrul căruia se va marca „Ziua Satului Românesc”. Evenimentul va avea loc în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Şos. Pavel D. Kiseleff nr. 30, București.

Comunicat AFIR ASTĂZI!

Comunicat AFIR ASTĂZI!

21 septembrie 2023 - 15:41

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru finanțarea acordată prin Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM, pe pagina oficială a Agenției, www.afir.ro, la secțiunea Comunicare/ Dezbatere publică.

Secretarul de stat MADR Adrian Pintea, la Bruxelles!

Secretarul de stat MADR Adrian Pintea, la Bruxelles!

21 septembrie 2023 - 07:57

"În perioada 18 - 19 septembrie 2023, am reprezentat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la lucrările Consiliului de Agricultură și Pescuit, care s-a desfășurat la Bruxelles," informează secretarul de stat MADR, Adrian Pintea, pe Facebook. 

Șeful APIA, anunț pentru fermieri, crescători de animale!

Șeful APIA, anunț pentru fermieri, crescători de animale!

20 septembrie 2023 - 18:48

Cornel Constantin Turcescu, directorul general al APIA, a participat la o întâlnire de lucru cu reprezentanții Băncii Transilvania, în contextul parteneriatelor solide pe care agenția le are cu mediul bancar pentru facilitarea accesului fermierilor la creditare în condiții avantajoase.

ASTĂZI! Subvenția APIA virată ACUM în conturi!

ASTĂZI! Subvenția APIA virată ACUM în conturi!

20 septembrie 2023 - 18:18

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunță că astăzi a făcut plățile pentru cei care beneficiază de renta agricolă viageră. 

Document Guvern taxe și impozite! Impozit special pe case și mașini!

Document Guvern taxe și impozite! Impozit special pe case și mașini!

20 septembrie 2023 - 13:47

Ministerul Finanțelor a publicat proiectul de lege privind noile măsuri fiscal-bugetare, pentru care Guvernul ar urma să îşi asume răspunderea în Parlament.

Comisarul european Agricultură despre Ucraina: A exportat 3,2 milioane pe lună, în ciuda interdicției!

Comisarul european Agricultură despre Ucraina: A exportat 3,2 milioane pe lună, în ciuda interdicției!

19 septembrie 2023 - 20:19

În perioada interdicției temporare impuse Ucrainei de a exporta cereale în cinci țări de frontieră, Kievul și-a crescut exporturile agricole totale, iar reacția reprezentanților ucraineni față de aceste state este surprinzătoare, a declarat Janusz Wojciechowski, comisarul european pentru agricultură.

Cerealele din Ucraina doar pentru sectorul zootehnic și procesare!

Cerealele din Ucraina doar pentru sectorul zootehnic și procesare!

19 septembrie 2023 - 18:31

După întâlnirea pe care asociațiile fermierilor au avut-o, luni seara, cu ministrul agriculturii, Florin Barbu, fermierii au decis să suspende orice demers privind organizarea unor proteste, declarând că au primit asigurări din partea autorităţilor că cerealele ucrainene nu vor mai ajunge în România, decât în anumite condiţii.

MADR ASTĂZI: Ghid solicitant schemă ajutor de stat!

MADR ASTĂZI: Ghid solicitant schemă ajutor de stat!

19 septembrie 2023 - 17:12

Ministerul Agriculturii a publicat astăzi pe site=ul oficial Ghidul solicitantului schemei de ajutor de stat din cadrul Programului Investalim. Ghidul este în varianta consultativă.

Supliment de 50 milioane euro la subvențiile fermierilor pentru acest an!

Supliment de 50 milioane euro la subvențiile fermierilor pentru acest an!

19 septembrie 2023 - 09:46

"Pentru anul 2023, am obținut creșterea fondurilor pentru agricultură cu 50 de milioane de euro”, a anunțat luni eurodeputatul Victor Negrescu, pe Facebook.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Silobag-urile: depozitare la îndemână și cu costuri reduse

Silobag-urile: depozitare la îndemână și cu costuri reduse

Silobag-urile reprezintă o alternativă modernă și eficientă pentru depozitarea cerealelor, dar și a nutrețurilor. Versatilitatea lor, împreună cu costurile scăzute asociate, le fac un instrument deosebit de util pentru toți cei care doresc să își depoziteze produsele, fără să investească în construcția unor silozuri clasice sau magazii. Cum funcționează, puteți vedea în materialul următor.

Ești interesat de depozitare cereale în saci tip siloz?

0739 682 107

info@grainbags.ro

http://grainbags.ro/utilaje/

Bovinele care stau iarna pe pășune - 110 exemplare de Galloway în inima Transilvaniei! Povestea porumbului de Cărpiniş Massey Ferguson a convins de la prima lucrare

Bancul zilei

Adevăr...

Adevăr...
Deoarece Dumnezeu nu reuşeşte să urmărească chiar totul, a creat bătrânele şi băncile din curte. Detalii