DECLARAȚIE MINISTRU! Petre Daea a fost sâmbătă, 3 februarie, la Buzău, cu campania Alege Oaia. Ministrul agriculturii a făcut baie de mulțime, a cumpărat produse tradiționale românești, dar a ținut să facă și o declarație despre plata subvențiilor care li se cuvin fermierilor români, bani pe care mulți agricultori îi așteaptă.
Îngăduiți-mi să vă transmit angajamentul pe care-l avem de a fi alături de dumneavoastră în activitatea zilnică. Iată de ce vă dăm la timp subvențiile pentru agricultură, subvenții meritate care trebuie să ajungă la fermieri în așa fel încât să-și facă lucrările la timp și cât mai repede cu putință, a spus ministrul agriculturii, la Buzău.
În această perioadă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) este în plină campanie de plată a subvențiilor aferente anului 2017. Adrian Pintea, directorul general APIA, a declarat că, până la 31 ianuarie 2018, au fost autorizați la plată 700.111 de fermieri unici, iar din 16 octombrie 2017 și până acum a fost plătită suma de 1,767 miliarde de euro. VEZI AICI DETALII DIN COMUNICATUL OFICIAL APIA!
Șeful de la Agricultură a mai spus, la Buzău, că lucrurile au început să se miște pentru fermierii români și că în fiecare zi, prin intermediul rețelei Kaufland, sunt comercializate 1.000 de capete de suine din fermele românești. Și pentru fermele de ovine s-ar fi dezghețat piața.
Ştiu chiar de la un producător de aici care mi-a spus clar că până anul trecut abatoriza vreo 4-5 oi pe săptămână iar acum a ajuns să taie şi 40 de capete ceea ce, trebuie să recunoaştem, este o creştere importantă, a declarat ministrul Daea.
Așa cum procedează la fiecare târg deschis pentru promovarea consumului cărnii de oaie, și la Buzău, ministrul Petre Daea a cumpărat câteva dintre produsele tradiționale românești: pâinea lui Ion, cârnaţii de Pleşcoi, mierea de salcâm şi dulceaţa de lapte.
Târgul Alega Oaia este organizat la Buzău în colaborare cu Kaufland și este deschis în parcarea hypermarketului, săptămâna aceasta. La eveniment participă fermieri şi producători tradiţionali din Buzău. Campania „Alege oaia!” se desfăşoară la sâmbătă şi duminică între orele 10.00-17.00.
Sursa: Facebook Alege Oaia