Vremea rece de la începutul intervalului 08 – 14 ianuarie 2013 va intra într-un proces de încălzire, devenind normală sub aspect termic, în majoritatea regiunilor.
Temperatura medie diurnă a aerului va fi cuprinsă între -17...-1°C, în primele zile, abaterile termice negative fiind de 1...9°C şi -8...3°C spre sfârşitul perioadei, valori apropiate de mediile multianuale, în aproape toată ţara.
Temperatura maximă a aerului se va situa între -11...7°C, la nivelul întregii ţări.
Temperatura minimă a aerului se va încadra între -23...2°C, în cea mai mare parte a zonelor de cultură, cele mai scăzute valori înregistrându-se în zonele depresionare.
Se prognozează precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, dar şi mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), în toată ţara.
Totodată, la începutul intervalului, vântul va prezenta intensificări, îndeosebi în estul ţării, local cu aspect de viscol. Izolat vor fi condiţii de producere a poleiului, precum şi a ceţii asociată cu depunere de chiciură.
Caracteristici agrometeorologice
În cultura grâului de toamnă, rezerva de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm, va înregistra valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, la scara întregii ţări.
Starea de vegetaţie a culturilor agricole
Ca urmare, la culturile de câmp şi pomi-viticole se va menţine starea de repaus biologic, pe întreg teritoriul agricol. Pe terenurile fără strat protector de zăpadă sau cu strat superficial (sub 10 cm), la speciile de toamnă va exista riscul deprecierii aparatului foliar al plantelor prin brunificări şi arsuri ale vârfului frunzelor.
Sub aspect fenologic, orzul şi grâul de toamnă se vor afla în fazele de răsărire, formarea frunzei a treia şi înfrăţire (10-100%).
La rapiţă se va semnala înfrunzirea, pe toate suprafeţele cultivate. În toate plantaţiile, la speciile pomi-viticole se va menţine starea de repaus vegetativ.
Recomandări de specialitate:
• Continuarea efectuării controlului biologic sistematic pentru determinarea viabilităţii plantelor la culturile de toamnă precum şi a elementelor de rod la speciile pomi-viticole;
• Aplicarea îngrăşămintelor organice la pomii fructiferi şi viţa de vie. sursa: ANM