La început de nou an agrigol se anunţă şi noi impozite pentru fermierii români constituiţi în persoane juridice. Guvernul a aprobat un nou impozit care va afecta societăţile ce dețin construcții agricole, sere și solarii, silozuri şi construcții zootehnice.
Pe 15 noiembrie 2013, a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.
Ce tip de construcţii agricole se impozitează?
Printre noutăţile aduse de această OUG se numără şi impozitul pe construcţiile prevăzute în Grupa 1 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004, cu modificările ulterioare. Acestea sunt Clădiri agrozootehnice; Construcţii agricole uşoare (barăci, magazii, şoproane, cabane); Depozite de îngrăşăminte minerale sau naturale (construcţii de compostare; Silozuri pentru furaje; Silozuri pentru depozitarea şi conservarea cerealelor; Pătule pentru depozitarea porumbului; Construcţii pentru creşterea animalelor şi păsărilor, padocuri; Heleştee, iazuri, bazine, ecluze şi ascensoare, baraje, jgheaburi, etc. pentru piscicultură; Terase pe arabil, plantaţii pomicole şi viticole; Sere, solarii, răsadnice şi ciupercării: - din zidărie, beton, metal sau lemn şi sticlă, respectiv construcţie uşoară din lemn şi folie din masa plastică; Alte construcţii agricole neregasite în cadrul subgrupei 1.2.
Cine va trebui să plătească noul impozit?
Potrivit actului normativ, „sunt obligate la plata impozitului pe construcţii, stabilit conform prezentului titlu, următoarele persoane, denumite în continuare contribuabili:
a) persoanele juridice române, cu excepţia instituţiilor publice, institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare, asociaţiilor, fundaţiilor şi a celorlalte persoane juridice fără scop patrimonial, potrivit legilor de organizare şi funcţionare;
b) persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România;
c) persoanele juridice cu sediu social în România înfiinţate potrivit legislaţiei europene.
(2) În cazul operaţiunilor de leasing financiar, calitatea de contribuabil o are utilizatorul, iar în cadrul operaţiunilor de leasing operaţional, calitatea de contribuabil o are locatorul”, se arată în OUG.
Cât şi când se plăteşte?
Impozitul „se calculeză prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, evidenţiată contabil în soldul debitor al conturilor corespunzătoare construcţiilor”, mai arată documentul citat.
Din suma calculată se scade valoarea clădirilor, inclusiv valoarea lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru clădirile închiriate, luate în concesiune, aflate în administrare ori în folosinţă, pentru care se datorează impozit pe clădiri, potrivit prevederilor titlului IX, de către contribuabil sau proprietar. Deducerea valorii se va justifica cu documentaţia corespunzătoare care atestă comunicarea acestei valori către proprietar. De asemenea se vor mai scădea valoarea lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru construcţiile, aflate sau care urmează să fie trecute în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv valoarea construcţiilor din subgrupa 1.2.9. “Terase pe arabil, plantaţii pomicole şi viticole” din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe.
Potrivit OUG, contribuabilii vizaţi sunt obligaţi să declare noul impozit până la data de 25 mai (inclusiv) a anului pentru care este datorat acesta. Impozitul se plăteşte în două rate egale – până la 25 mai şi până la 25 septembrie. Contribuabilii nou-înfiinţaţi vor datora impozitul începând cu anul fiscal următor.