Preşedintele Traian Băsescu a promulgat miercuri, 7 noiembrie a.c., Legea pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, anunţa în septembrie că normele metodologice de aplicare a OUG 43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor au fost aprobate de Executiv.
Microcredite pentru fermele de familie
Hotărârea de Guvern referitoare la aceste norme conduce la constituirea şi reconstruirea Fondului de microcreditare, definit în proiect ca totalul sumelor alocate de MADR în scopul acordării de microcredite. De asemenea, actul normativ stabileşte condiţiile de acordare a microcreditelor.
Guvernul a adoptat pe 15 mai o ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru dezvoltarea fermelor de familie, care prevede înfiinţarea unui fond de 300 de milioane de lei ce va fi pus la dispoziţia unor instituţii bancare din care să acorde fermierilor credite pe o perioadă de până la zece ani. „Ministerul Agriculturii a avut în intenţie şi a început să implementeze conceptul de fermă de familie în România. Pe 15 iunie se va deschide o nouă sesiune de primiri de proiecte în cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - măsura 1.2.1., care va pune accent pe finanţarea fermelor de familie. În completarea acestei măsuri astăzi am aprobat în Guvern o OUG privind unele măsuri pentru dezvoltarea fermelor de familie. Această OUG practic vine să completeze înfiinţarea de ferme de familie în România prin oferirea unei componente care a lipsit până acum foarte mult celor care au vrut să dezvolte ferme şi anume partea de cofinanţare. Fermele de familie vor începe să fie finanţate, vor avea nevoie de un sprijin de 40-60%”, afirma, la acea dată, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
El preciza că, prin această OUG, Executivul a decis înfiinţarea unui fond de creditare care să ofere microcredite celor care vor să înfiinţeze ferme de familie atât cu ajutorul fondurilor europene, cât şi celor care vor să înceapă acest drum fără bani europeni. sursa: Agerpres