Adama
Vinasa Rompak

Cât cântărește la subvenții cartoful pentru chipsuri și cel de sămânță?

Publicat: 13 iulie 2015 - 17:24
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Valoarea sprijinului cuplat ar trebui să-i impulsioneze pe fermieri să cultive cartofi pentru chipsuri și pentru sămânță. Cultivatorii primesc o subvenție de  circa 700 euro/ha pentru cartoful destinat industrializării și 1.000 euro/ha pentru cel de sămânță. Cele două categorii presupun, însă, investiții mai mari decât alte soiuri.

Fermierul Moldovan Csaba exploatează 600 ha în județul Covasna. Din suprafață, pe 40 ha a cultivat, anul acesta, cartofi de sămânță. Fermierul spune că subvenția abia îi acoperă o parte mică din cheltuieli. 25.000 de lei e suma minimă pe care trebuie să o investești pentru un hectar cu cartofi de sămânță. Numai sămânța, în funcție de calibru, merge până la 12-16.000 de lei pentru un hectar. Sămânța o aduc din Olanda, Germania și Austria.

moldovan fermier-covasna_b

Pe mine mă costă un hectar 30.000 de lei. Importul ajunge la 850 de euro pe tona de sămânță. Pentru un hectar am nevoie de trei tone și jumătate de cartof calibrat la 35-55 mm. În fiecare an, import sămânță din Germania și Olanda, categoria biologică Elita, și cultiv 40-45 de hectare cu material de plantat. De pe un hectar scot maxim 27 de tone, calibrați la 35-55 mm. Ca să nu fie cartoful mare întrerupem vegetația. Ori prin tocarea vrejului, ori chimic cu un produs destul de scump.  Folosesc 4 litri pe hectar. Produc sămânța certificată cls. A, a explicat și Mihail Mucsi, fermier în Covasna, unul dintre cei mai importanți cultivatori de cartofi din România.

Cartofii pentru industrializare presupun o investiție ceva mai mică. La fabricarea chipsurilor se folosesc soiuri speciale de cartof. Au un conținut mai mare de amidon și de substanță uscată. Sămânța e puțin mai scumpă prin comparație cu soiurile cultivate în mod obișnuit, spune Moldovan Csaba.

În urmă cu aproape 7 ani, presa vuia de pățania unor fermieri din comuna clujeană Râșca. Oamenii cu cultivat 1.000 ha cu cartofi pentru chipsuri. Sămânța a fost cumpărată de la București, de la un investitor care a promis că le ia toată producția. La recoltare, însă, fermierii au rămas cu cartofii pe cap, nici urmă de investitor. 

(în foto: fermierul Moldovan Csaba, cu fiul lui și un angajat)

Vizualizat: 4488 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

40% din cartofii consumați de români sunt importați! Scade suprafața cultivată cu cartofi!

40% din cartofii consumați de români sunt importați! Scade suprafața cultivată cu cartofi!

Cultivatorii de cartofi spun  cu îngrijorare că suprafețele cultivate cu cartofi au scăzut prin comparație cu anul trecut. Cultura cartofului, despre care se spune că este a doua pâine a românului, este într-un declin evident.

Cartofii româneşti devin hrană pentru animale. Preţul mic rămâne o problemă a sectorului!

Cartofii româneşti devin hrană pentru animale. Preţul mic rămâne o problemă a sectorului!

Unii dintre producătorii de cartofi din Harghita sunt nevoiţi să îşi hrănească animalele cu recolta nevândută din anul 2014. Deşi au sperat că se va redresa, preţul kilogramului de cartofi este, în continuare, foarte redus.

Mihail Mucsi: Ministerul Agriculturii ne promite peste 800 de euro subvenție pe hectarul de cartof de sămânță

Mihail Mucsi: Ministerul Agriculturii ne promite peste 800 de euro subvenție pe hectarul de cartof de sămânță

De anul acesta, cultivatorilor de cartofi li se promite o subvenție de aproximativ 800 de euro pe hectarul de cartof de sămânță. Ajutorul financiar consistent convinge tot mai mulți fermieri să aibă parcele cu material de plantat.

Producătorii de cartofi cer reducerea TVA cu 9 % în sector

Producătorii de cartofi cer reducerea TVA cu 9 % în sector

Cultivatorii de cartofi doresc ca acest produs să fie inclus pe lista alimentelor la care TVA să fie redus cu 9%. Aceştia au iniţiat deja demersuri la Ministerul de Finanţe şi Ministerul Agriculturii.

Cartofii româneşti se vând cu cel mai mic preţ din ultimii 20 de ani

Cartofii româneşti se vând cu cel mai mic preţ din ultimii 20 de ani

Producătorii de cartofi din judeţul Harghita îşi vând producţia din 2014 cu cel mai mic preţ din ultimii 20 de ani, care este practic la o treime din preţul de pe piaţă sau din supermarket-uri, şi se tem că vor înregistra pierderi şi riscă falimentul în acest an.

Alte articole in aceasta categorie

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

10 decembrie 2024 - 09:23

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 09 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 86.876.021,88 euro (432.236.764,28 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 414.753 fermieri, astfel:

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

09 decembrie 2024 - 19:18

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie, arată că temperaturile se mențin, în prima parte a perioadei vizate, la valori apropiate de normalul perioadei. În weekendul 13-15 decembrie vremea se va răci în majoritatea regiunilor țării, iar meteorologii anunță precipitații pentru săptămâna viitoare, cu o probabilitate mai mare după data de 20 decembrie.

Vești de la Bruxelles!

Vești de la Bruxelles!

09 decembrie 2024 - 18:28

Secretarul de stat Violeta Mușat a participat astăzi, 9 decembrie 2024, la Consiliul AgriFish de la Bruxelles.

De la 1 ianuarie 2025, noua regulă la plata subvențiilor APIA suplimentare!

De la 1 ianuarie 2025, noua regulă la plata subvențiilor APIA suplimentare!

09 decembrie 2024 - 17:52

Ministerul Agriculturii a publicat, în dezbatere, pe site-ul oficial un proiect de hotărâre de Guvern pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023-2027. Regula nouă care trebuie respectate de fermierii, crescătorii de animale care vor să beneficieze și anul viitor de plățile APIA compensatorii.

Ordin MADR! Condiție obligatorie la plata subvenției APIA pe hectar!

Ordin MADR! Condiție obligatorie la plata subvenției APIA pe hectar!

09 decembrie 2024 - 07:16

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere pe site-ul oficial, modifică norma de condiționalitate GAEC 6, obligatoriu de respectat pentru toți fermierii care vor să beneficieze și-n anul 2025 de subvențiile APIA pe hectar.

Bruxelles: Consiliul Agricultură și Pescuit, 9-10 decembrie 2024

Bruxelles: Consiliul Agricultură și Pescuit, 9-10 decembrie 2024

08 decembrie 2024 - 08:16

O politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri. Consiliul va informa noul comisar pentru agricultură și sectorul alimentar cu privire la rezultatul discuțiilor care au avut loc în octombrie cu privire la o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri și la concluziile aferente ale președinției.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Alături de cele peste 50 de maşini şi echipamente agricole expuse la Agriplanta, Titan Machinery România a prezentat cele mai noi şi moderne tehnologii pentru agricultura de precizie şi irigaţii. De asemenea, cel mai mare model din gama Puma - 260 AFS Connect a fost prezentat în premieră în România.

Interviu cu Bogdan Constantin, PR & Communication specialist Titan Machinery România.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La cumpărături

La cumpărături
Un tip făcea cumpărături într-un supermagazin cu un cărucior în care era şi băieţelul său de doi ani. Detalii