Adama
Vinasa Rompak

Caraş-Severin: 30 de incendii de vegetaţie şi 300 ha de teren distruse

Publicat: 07 noiembrie 2011 - 15:31
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

În judeţul Caraş-Severin, respectiv localităţile Ezeriş, Obreja, Băuţari şi Ciclova, în intervalul 4-6 noiembrie, s-au produs peste 30 de arderi necontrolate la vegetaţie uscată, iar în urma lor au fost distruse peste 300 hectare de teren.

Pentru stingerea flăcărilor au intervenit cadre ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic”, dar şi personal din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, cadre ale poliţiei şi personal de la ocoalele silvice din judeţ.

De asemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin reaminteşte faptul că focurile deschise se vor executa numai în locurile special amenajate.

Incendii de păşune_b

Pompierii susţin că este interzisă aruncarea la întâmplare, în zonele împădurite, a ţigărilor, chibriturilor sau a altor obiecte aprinse, ca de altfel şi arderea resturilor vegetale, rezultate prin curăţirea păşunilor sau a resturilor agricole la o distanţă mai mică de 100 m faţă de liziera pădurii.
sursa: Agerpres

Vizualizat: 1394 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

10% din terenurile arabile ale Chinei sunt poluate cu metale grele

10% din terenurile arabile ale Chinei sunt poluate cu metale grele

Potrivit unui studiu oficial publicat în presa chineză,10% din terenurile arabile ale Chinei sunt poluate cu metale grele.

Romsilva a încasat 1,3 milioane euro din acţiuni de vânătoare

Romsilva a încasat 1,3 milioane euro din acţiuni de vânătoare

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a încasat peste 1,3 milioane de euro din acţiuni de vânătoare, în primele nouă luni din 2011, deşi în acest an a pierdut 153 de fonduri de vânătoare prin aplicarea noii legislaţii din domeniu, a declarat directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP)-Romsilva, Valerian Solovăstru.

Păşuni alpine mistuite de flăcări: peste 60 de hectare de vegetaţie au fost distruse

Păşuni alpine mistuite de flăcări: peste 60 de hectare de vegetaţie au fost distruse

Zeci de hectare de păşuni şi pădure au ars în ultima perioadă în diferite zone din munţii Obârşia Lotrului, Şureanu şi Lotrului.

Agricultorii buzoieni au întors rapiţa pe 1000 de ha

Agricultorii buzoieni au întors rapiţa pe 1000 de ha

Fermierii din judeţul Buzau au întors peste 1.000 de hectare din cele 9.000 cultivate cu rapiţă,  urmând ca pe acest teren să fie însămânţat grâu.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii