AUTORIZARE PLĂȚI AGRO-MEDIU. Mulți dintre fermierii români sunt preocupați de plățile compensatorii de agro-mediu. O parte dintre agricultorii care au angajamente pe agro-mediu au primit un avans, în decembrie 2015, iar acum așteaptă plata finală, integrală. Așa cum v-am promis, fiecare întrebare pe care ne-ați trimis-o am adresat-o șefului APIA.
Pentru plățile pe agro-mediu astăzi (luni, 22 august n.r.) cel mai târziu mâine, se instalează partea de control administrativ și autorizarea plăților pe mediul de producție și începem prelucrarea cererilor respective. Pe agro-mediu s-au făcut plăți în avans, în decembrie 2015, în valoare de 15,5 milioane de euro, spune Nicolae Horumbă, șeful APIA.
OFICIAL! APIA ne-a pus la dispoziție și lista cu suma aferentă fiecărui pachet de agro-mediu. AGROINFO a mai publicat-o, o reluăm pentru ca fermierii să o aibă din nou în față. Sunt plăți compensatorii delegate de Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR) către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) din PNDR 2014-2020.
MĂSURA 214 – VALOAREA PLĂȚILOR AGRO-MEDIU
Pachetul 1 pajiști cu înaltă valoare naturală – 124 euro/ha/an
Pachetul 2 practici agricole tradiționale (aplicat numai în combinație cu pachetul 1) – 58 euro/ha/an
Pachetul 3 pajiști importante pentru păsări
Varianta 3.1 Crex crex – 209 euro/ha/an
Varianta 3.2 Lanius minor și Falco vespertinus – 101 euro/ha/an
Pachetul 4 culturi verzi – 130 euro/ha/an
Pachetul 5 agricultură ecologică
Varianta 5.1 culturi agricole pe terenuri arabile, inclusiv plante de nutreț - 162 euro/ha/an
Varianta 5.2 legume (inclusiv ciuperci și cartofi) – 335 euro/ha/an
Varianta 5.3 livezi – 393 euro/ha/an
Varianta 5.4 vii – 393 euro/ha/an
Varianta 5.5 plante medicinale și aromatice – 270 euro/ha/an
Pachetul 6 pajiști importante pentru fluturi (Maculinea sp.) – 240 euro/ha/an
Pachetul 7 terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis) – 171 euro/ha/an
MĂSURA 10 – VALOAREA STABILITĂ A PLĂȚILOR AGRO-MEDIU
Pachetul 1 pajiști cu înaltă valoare naturală – 93 euro/ha/an
Pachetul 2 practici agricole tradiționale (aplicat numai în combinație cu pachetul 1)
Varianta 2.1 lucrări manuale – 100 euro/ha/an
Varianta 2.2 lucrări cu utilaje ușoare – 21 euro/ha/an
Pachetul 3 pajiști importante pentru păsări
Sub-pachetul 3.1 Crex crex
Varianta 3.1.1 lucrări manuale – 261 euro/ha/an
Varianta 3.1.2 lucrări cu utilaje ușoare – 182 euro/ha/an
Subpachetul 3.2 Lanius minor și Falco vespertinus
Varianta 3.2.1 lucrări manuale – 159 euro/ha/an
Varianta 3.2.2 lucrări cu utilaje ușoare – 80 euro/ha/an
Pachetul 4 culturi verzi – 128 euro/ha/an
Pachetul 5 adaptarea la schimbările efectelor climatice – 125 euro/ha/an
Pachetul 6 pajiști importante pentru fluturi (Maculinea sp.)
Varianta 6.1 lucrări manuale – 361 euro/ha/an
Varianta 6.2 lucrări cu utilaje ușoare – 282 euro/ha/an
Pachetul 7 terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis) – 250 euro/ha/an
Pachetul 8 creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon
Ovine – 87 euro/UVM/an
Caprine – 40 euro/UVM/an
Bovine – 200 euro/UVM/an
Ecvidee – 200 euro/UVM/an
Porcine – 176 euro/UVM/an