ȚĂRANUL ROMÂN STRIVIT DE INTERESE MARI. Un megaprotest al fermierilor și o grevă a foamei în fața Ministerului Agriculturii sunt privite lucid de un fermier cu verticalitate. Este unul dintre liderii agricultorilor din România care are curajul să spună ce poate să ascundă un protest.
Am trăit să văd și acest lucru, lider al unei organizații profesionale (Baciu –președinte LAPAR) criticând acțiunea de protest a asociațiilor crescătorilor de animale din întreaga țară, asociații reprezentate de colegii CARAȘ (Costel Caraș, grevistul foamei, vicepreședinte Asociația Holstein.Ro n.r.) și GRIGOREAN (Dumitru Grigorean, grevistul foamei, președintele Asociației Crescătorilor de Bovine de Carne din România n.r.). Această acțiune disperată este determinată de incapacitatea instituțiilor statului (MADR-APIA) de a gestiona situația dificilă din teritoriu, situație generată de faptul că nici la aceasta dată nu au fost acordate subvențiile cuvenite pentru anul 2015.
Este adevărat, a fost o bombă cu ceas lăsată la MADR și APIA de fostul ministru Daniel Constantin și director APIA, Mihai Puțintei, dar oare liderii organizațiilor profesionale ce au făcut? Catalogarea făcută de domnul Baciu pentru Costel Caraș ca epuizat politic și că s-a făcut preș în fața politicienilor mi se pare prea mult.
A uitat domnul Baciu de mitingul din 07.07.2016 când afirma că avem cele mai bune conduceri la comisiile de agricultură, când făcea eforturi disperate de a peria ținuta impecabilă a celor doi potentați politici, care au gestionat falimentul agriculturii românești? In contrast cu cei de pe scena, crescătorii de vaci și oi erau scârbiți de simulacrul de miting, iar cei 200 de fermieri pe care i-am adus de la Cluj au spus că, dacă știau ce se întâmplă, nu porneau două zile pe drum pentru așa ceva. Ce am văzut in Parcul Izvor (din București n.r.) la acea dată, a fost o dovadă clară de slugărnicie.
Mesajul a fost trimis către AGROINFO de fermierul Mircea Ciurea, membru fondator al primei cooperative agricole a crescătorilor de vaci cu lapte înființată după Revoluție în zona Transilvaniei. Mircea Ciurea a fost și președinte al Federației Crescătorilor de Bovine din România.